Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum să faci cea mai bună umplutură pentru cozonac. Ingredientul secret care îi dă textura perfectă

Cozonacul se numără printre acele preparate care nu pot lipsi de pe masa de Crăciun. Toată lumea care face cozonaci are propriile secrete și trucuri pentru ca acesta să iasă cât mai bun.

În realitate, rețeta de cozonac este una destul de simplă și dacă o respecți, vei avea un rezultat spectaculos. Totuși, probabil ți s-a întâmplat să faci sau să mănânci cozonac și, deși partea de aluat este delicioasă, umplutura să fie aproape inexistentă sau foarte tare. Cum faci cea mai bună umplutură? Indiferent dacă îți place cu rahat sau doar cu nucă ori cu ciocolată sau mac, secretul pentru o umplutură delicioasă este unul la îndemâna tuturor.

Umplutura de cozonac - moduri de a o prepara

Umplutura de cozonac se face foarte ușor. Indiferent că folosești stafide, rahat sau nucă, e necesar să folosești arome și esențe pentru un gust delicios.

Folosește esență de rom, extract de vanilie sau coajă de portocală ori confiată. Totodată, poți să adaugă esență de fistic, de lămâie sau orice preferi.

Dacă îți plac stafidele, asigură-te că le înmoi în puțin rom sau coniac ori în lichior înainte să le pui în umplutură. Nu doar că se vor hidrata, dar vor prinde și o aromă plăcută, iar alcoolul nu se va simți în cozonac.

Citește și
Cozonac retete
Rețete de cozonac pentru Paște. Secrete să obţii cel mai bun și mai pufos cozonac

Iată câteva rețete de umplutură de cozonac pentru toate gusturile:

Umplutură cu cacao și nucă

· 350 de grame de nucă

· 150 g zahăr

· 30 g cacao

· 100 g unt topit

· Esență de rom/vanilie

Pentru a pregăti această umplutură, prăjește nucile într-o tigaie fără ulei, la foc potrivit. Poți face acest lucru și la cuptor, dar este mai rapid în tigaie.

Într-un robot de bucătărie, pune nucile prăjite, pudra de cacao și zahărul până obții o cremă. La final, adaugă untul topit și mai mixează puțin până devine totul omogen.

Adaugă esență de rom sau de vanilie pentru un plus de savoare. Această umplutură nu se va usca la coacere și va rămâne umedă înăuntrul cozonacului.

Umplutură cu mac

· 250 g mac măcinat

· 150 g lapte

· 130 g zahăr

· 1 linguriță extract de vanilie

· Coaja rasă de la jumătate de lămâie

· 1 praf de sare

· 100 ml suc de portocale proaspăt

· 20 g rom

· 100 g coji confiate de portocală

· 100 g stafide opțional

Macul nu se folosește sub forma în care vine, ci trebuie măcinat ca să își elibereze toate aromele. Poți face asta într-un robot de bucătărie.

Apoi pune la fiert laptele, zahărul, sarea și coaja rasă de lămâie. Când laptele dă în clocot, dă deoparte și adaugă vanilia.

Apoi, toarnă laptele clocoti peste macul măcinat. Vei obține o cremă pe care trebuie să o lași să se răcească.

Dacă pui stafidele, lasă-le la înmuiat măcar 30 de minute în suc de portocale cu puțin rom. Apoi, toacă cojile de portocală confiată și adaugă-le în cremă. Tot ce îți rămâne de făcut este să umpli cozonacul.

Umplutură cu rahat

· 400 g rahat

· 5 albușuri

· 3 linguri de cacao

· Opțional miez de nucă

· Zahăr

· Esență de rom

Rahatul se taie în bucăți mici. Între timp, albușurile se mixează cu un praf de sare până devin tari. Se adaugă 2-3 linguri de zahăr și se continuă mixarea până devine ca o bezea fermă.

Apoi, se adaugă cacao și se amestecă ușor. Se pune rahatul și nuca opțional, apoi se adaugă esența de rom. Vei obține o umplutură aromată și delicioasă, mai ales dacă folosești rahat cu diverse arome.

Umplutură de cozonac cu cremă de ciocolată

· 150 g unt de 82% grăsime

· 150 g ciocolată cu 70% cacao

· 40 g cacao

· 100 g zahăr

· Extract de vanilie

Topește untul la foc mic și adaugă ciocolata mărunțită bine. Adaugă pudra de cacao și zahărul și amestecă totul bine până când zahărul se topește.

Adaugă extractul de vanilie și lasă totul să se răcească. În această cremă poți adăuga fistic, nucă sau orice altceva dorești. Este o cremă bogată și sățioasă pentru orice cozonac.

Poți jongla între toate aceste umpluturi pentru una unică. Poți combina rahatul cu nucă și stafide sau crema de ciocolată cu mac.

Alternativ, poți umplu cozonacul cu gem de portocale sau cu fructe confiate, așa cum este umplutura de panettone. Poți face umplutură din pastă de migdale sau poți combina nutella cu alune de pădure sau nuci pecan.

Ce ingredient să adaugi în umplutura de cozonac

Orice ingrediente ai alege să pui în cozonac, asigură-te că aluatul este unul bun. De asemenea, când ai de folosit unt pentru umplutură, alege un unt cu 82% grăsime, iar același lucru este valabil și pentru lapte, care trebuie să fie cât mai gras.

Dacă vrei să pui ciocolată în cozonac, asigură-te că folosești o ciocolată de calitate, fie că o topești sau o pui direct bucățele în aluat. Ciocolata ieftină sau un conținut mare de zahăr se va arde la cuptor, așa că trebuie să folosești o ciocolată cu un procent cât mai mare de cacao. Poți îndulci umplutura suplimentar, decât să riști o cremă întărită din cauza ciocolatei arse.

Experimentează cu diferite umpluturi. De asemenea, ai grijă să nu umpli prea mult aluatul cu umplutură, pentru că va curge pe afară și se va arde, căpătând un aspect neplăcut și un gust de ars.

Pe de altă parte, nu te zgârci cu crema. Nimic nu e mai dezamăgitor decât un cozonac gol în interior. Asigură-te că după ce pui crema, rulezi bine aluatul și îl sigilezi la capete, astfel încât totul să rămână înăuntru.

E important să lași cozonacii la crescut după ce i-ai pus în tavă, măcar pentru 30 de minute la loc călduț. Iar dacă vrei acea crustă aurie, unge cozonacii cu gălbenuș de ou. Pentru un plus de textură, adaugă pe deasupra zahăr tos sau fulgi de migdale. Cozonacul va avea un aspect frumos coaja lui va fi crocantă, după ce va ieși de la cuptor. Bucură-te de cozonac alături de un pahar de lapte ca gustare sau dimineață, în loc de mic dejun, alături de o cafea.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult