Cum s-a ajuns ca un bebeluș să fie declarat decedat la naștere, deși era în viață
Copilul, pe nume Augustus, a fost născut de o tânără în vârstă de 18 ani, în Ariquemes, Brazilia, săptămâna trecută, după ce aceasta a cerut ajutor medical din cauza durerilor groaznice și a unor sângerări.
Doctorii au întors-o din drum fără să observe că tânăra este, de fapt, însărcinată. Aceasta a născut mai târziu în acea zi fără ajutorul medicilor, scrie dailymail.co.uk.
Copilul, născut prematur la 7 luni, a fost declarat decedat la naștere, iar medicii au chemat personalul de la pompe funebre pentru a prelua trupul copilului și a-l pregăti pentru înmormântare.
Însă, în timpul pregătirilor, directorul de la pompe funebre a simțit o bătaie a inimii și a dus copilul înapoi la spital, unde a fost plasat la Terapie Intensivă.
Acesta se află într-o stare bună și răspunde bine tratamentului. Mama a fost externată.
„Își mișcă picioarele și brațele mult, iar pulsul inimii este grozav”, spune bunica bebelușului.
De asemenea, bunica spune că este revoltată deoarece nu a văzut un efort al medicilor de a încerca să salveze viața copilului.
Poliția și Ministerul Public au deschis o anchetă în cazul acestui incident bizar.
Departamentul de sănătate din Ariquemes insistă asupra faptului că bebelușul era decedat atunci când a ajuns la spital.
„Pentru mine este un miracol. Mi-a fost foarte clar când medicul mi-a spus că bebelușul este mort. Cei de la pompe funebre au venit să-l ia și era mort. Cumva acea bătaie a inimii a revenit”, a declarat un purtător de cuvânt al departamentului de sănătate.