Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum arată șantierul pe care un român construiește Autostrada A7 cu uluitoarea viteză de 2,5 km/zi: ”Este un record” | VIDEO

Constructorul român Spedition UMB dă dovadă de o mobilizare și eficacitate excepționale, ajungând să construiască o porțiune de pe Autostrada A7 cu uluitoarea viteză de 2,5 kilometri de drum pe zi.  

Porțiunea Buzău-Focșani de pe Autostrada A7 se construiește într-un ritm nemaivăzut până acum în România, constructorul băcăuan Spedition UMB ajungând să asfalteze zilnic 2-2,5 kilometri pe sens, scrie Profit.

Specialiștii spun că Spedition UMB a stabilit probabil un record național, cu un volum uriaș de umpluturi și asfalt turnat pe un singur proiect, în primele 6 luni ale anului.

Chiar și așa, volumul de muncă este atât de mare, încât întregul tronson de 80 de kilometri Buzău-Focșani nu are cum să fie terminat în 2024, ”în ciuda acestui efort colosal”, arată Asociația Pro Infrastructura.

”Din fericire, sunt șanse foarte mari să se inaugureze și alt(e) segment(e) în 2024 între Focșani și Buzău, devansat, secțiunile centrale (2 și 3) având termen contractual aprilie 2025”, mai spune asociația.

Citește și
AutostradaA0Lucrari
Autoritățile promit că în iulie vor lega inelul sudic al A0 cu A2. Lucrările pe loturile vecine sunt întârziate

Recent a fost anunțat că Spedition UMB a ajuns la un stadiu fizic de 27% și pe tronsonul Pașcani-Bacău de pe Autostrada Moldovei - A7. Cu un progres de 35% și la nodul rutier de la Cordun, lucrările sunt mai avansate față de media acestui lot.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult