Modifica setarile cookie
Toate categoriile

A furat sute de mii de euro de la clienți decedați. Surprinzător ce a făcut apoi cu banii

Managera unei firme de construcții din Marea Britanie a fost condamnată la 2 ani și 6 luni de închisoare, după ce a falsificat scrisorile unor clienți decedați pentru a le fura economiile.

Claire Free, în vârstă de 47 de ani, s-a folosit de funcția sa pentru a fura sume mari de bani de la clienții ei, împărțind banii cu familia, relatează The Sun. Potrivit declarațiilor oficialilor, Free le-ar fi cerut angajaților să pună banii în contul ei, spunându-le că este „bonusul” ei. Infracțiunile acesteia au fost descoperite în momentul în care fiul unei victime a observat că din contul tatălui său lipseau peste 2.100 de euro și fusese închis. În urma investigațiilor, s-a descoperit că Free a falsificat semnătura clienților pentru a autoriza 149 de transferuri bancare în contul său. Astfel, timp de 10 ani, femeia a furat de la clienții decedați peste 200.000 de euro.

Aceasta nu folosea banii, însă, pentru a duce o viață de lux, ci îi dădea celor din familia sa. Firma de construcții în care a lucrat femeia, timp de 23 de ani, este a șasea cea mai mare din Marea Britanie.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Citește și
ancheta
Hoţul care a furat seiful primăriei, prins de poliţie. Este incredibil ce a făcut cu banii

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult