Cozmin Mihai, psihiatru: „Nostalgie după rasa pură a intelectualilor din România”

„În piețe statuile se-acopăr de rugină, Veșminte-ale uitării celor care-au fost, În calea celor ce se așteaptă ca să vină, Repere fără noimă, simboluri fără rost”. ( Dureroase faceri- Vasile Burlui)

Aprecierea literaturii și a poeziei, a bunelor maniere, împletite cu admirația și practica activităților culturale este pe cale de dispariție în România. Spun asta din ce observ că se întâmplă în preajma mea, cât și din comparațiile pe care le pot face gândindu-mă la acest subiect. Încep precum într-un scenariu de film cu un intro și cu o intrigă, ambele complicate, în altă ordine decât cea cronologică. Pornim de la un consult și ajungem la o cină; ambele petrecute recent în compania unor intelectuali de marcă. Și când spun asta, mi-ar plăcea să vă gândiți la old fashion, pentru că mai mult decât oricând, aceștia au avut o mare prestanță, eleganță și o puternică amprentă intelectuală.

M-am întors aseară de la un consult la domiciliu. Am fost solicitat să discut cu o profesoară de învățământ superior, fostă decan a facultății la care a predat. O lady, așa cum mi s-a prezentat în povestirile dumneaei. M-am lăsat captivat de poveștile acestei doamne învârstă de 89 ani care a citit biblioteci de cărți în toată viața ei. O poveste de viață cu mult sacrificiu și cinste pentru o carieră universitară, pentru eleganța și decența unei căsnicii cât și a dăruirii pentru o viață împletită cu personajele romanelor citite. Am obiceiul să fiu circuitat de gânduri postconversaționale în care fac comparații cu ce marfă intelectuală avem astăzi. Și adesea sunt dezamăgit de cum se stinge această frumoasă pasiune pentru cărți, studiu, eleganță și cultură. Toate acestea încep să se demodeze și pentru generațiile de astăzi. Moda de astăzi înseamnă viteză, small talk-uri, prietenie pe online și multă superficialitate pentru conștientul nostru. Tinerii obișnuiesc să își paraziteze până și puținele momente de intimitate cu propriul Eu abuzând de tehnologie. Un smartphone burdușit cu toate programele de socializare îi distanțează pe tineri și nici nu le mai permite să se cunoască pe ei înșiși. De ce? Pentru că este bine să conștientizăm tot ce facem iar obișnuința de a permite cu bună știință acestor programe să ne invadeze tot spațiul cotidian este de-a dreptul alarmantă. În acest fel nu mai avem clipe de liniște și conștientizare cu noi, suntem mereu într-o fugă cu viitorul precum o caseta video derulată pe înainte. Telecomanda din filmul Click cu Adam Sandler este astăzi telefonul mobil. Mi s-a părut atât de emoționant filmul prin pierderea conștientă și asumată a evenimentelor importante din viață și mă gândesc adesea că această socializare artificială și consumul masiv de informații online, atât de neimportante de cele mai multe ori, ne secătuiesc de parfumul vieții. Ajungem să nu mai simțim nimic din ce ne înconjoară, să fim absenți din viața noastră conștientă și să pierdem multe momente frumoase cu noi cât și cu ceilalți. Transa aceasta ucigătoare de trăiri conștiente și de consistență emoțională se întinde de la intersecții pline de oameni folosind smartphone-ul în care doar o eclipsă totală de soare i-ar putea trezi din hipnoza programelor rulate până la întâlniri superficiale cu prietenii și familii încă neformatate emoțional. Ieșiri în natură cu imortalizarea obsesivă a evenimentelor până la incapacitatea de a degusta natura fără tehnologia video, reprezintă încetinirea și atrofierea simțurilor.

Cina cu intelectualii născuți în secolul trecut

Am avut plăcerea să particip la o cină cu oameni pasionați de frumos. Am o apreciere deosebită pentru cei care sunt pasionați de lectură și sunt într-o continuă cunoaștere. Și pentru cei care ar crede că lumea obișnuită este altfel, le-aș spune că ei printre ceilalți sunt bine iar ceilalți printre ei se simt incomod. „As-ul din mânecă” este la cei care au investit în universul lor. Ce folos să te bucuri de toate lucrurile materiale fără o investiție în cine ești tu? În absența cărților, a culturii, a frumosului ce trebuie cultivate continuu de-a lungul vieții, nu poți fi decât un sclav al unei societăți în dezvoltare. Și poate doar în dezvoltarea unui confort nociv sau poate chiar de o lobotomie asumată de fiecare în parte? Desigur că vom afla în anii ce vor urma...

Mă întorc la cina cu intelectualii care m-au captivat prin amalgamul de amintiri ce le aveau despre locurile pe care le-au vizitat și cărțile citite. Precizia de a detalia locuri și evenimente culturale m-au pus pe gânduri. Știți de ce? Pentru că aveau un alt model de povestire și automat, de memorare. Unul extrem de atent la detalii cu trăirea fiecărei clipe petrecută acolo. Asta îi lipsește generației de astăzi, înnăbușită de multitudinea informațiilor online.

Din prea puțin focus pe clipele trăite, ajung să conteze doar elementele mari, grosiere de care și un elefant s-ar împiedica. Nu se mai face focus pe lucrurile mici și pe trăirile emoționale. Este ca și cum ai scinda nuca și aluatul dintr-un cozonac. Una fără celălalt nu pot exista în produsul finit. La fel se trece în viteză astăzi cu o scindare a elementelor reale și palpabile de cealaltă parte emoțională și senzorială. De aceea persoanele învârstă au și un dialog mai bun iar poveștile lor sunt mereu însuflețite datorită imortalizării și a trăirilor momentelor.

Cultura dăinuie

Un proverb spune că o societate prosperă atunci când bătrânii plantează copaci la umbra cărora știu că nu vor sta niciodată.

Așa cum semenii noștri au marcat secolul XX cu atât de multă implicare în cultură, artă și frumos, așa noi avem obligația să ducem stindardul mai departe. Cu implicare și dăruire putem continua opera celor care nu mai sunt printre noi. Fiecare pasiune pe care o avem este nevoie să o cultivăm și să nu o lăsăm să se stingă.

Epoca de aur a secolului XX a fost marcată de la sculptura lui Constantin Brâncuși până la operele scrise ale lui Lucian Blaga, Eugen Lovinescu și George Călinescu. Proza a fost marcată de scrierile lui Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionesco, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu și Ion Barbu. Poezia a fost adusă la apogeul frumuseții de către Nichita Stănescu și îmbrăcată în frumosul cenușiu al lui George Bacovia . Seva genetică a culturii botoșănene i-a format pe Nicolae Iorga, George Enescu, Ștefan Luchian și pe Octav Băncilă. Coloristica frumosului a fost continuată de Nicolae Tonița, Lucian și Nicolae Grigorescu. Lista geniilor culturii românești ai secolului XX este continuată în medicină de către Nicolae Paulescu, Victor Babeș, Gheorghe Marinescu, Constantin Parhon, Emil Palade și Ana Aslan. Este atât de lungă lista geniilor din toate domeniile care au marcat cultura acestui secol încât închei prin a le mulțumi tuturor pentru contribuția adusă. Prin respectul și plăcerea de care ne-am bucurat atât de mult, citindu-i, ascultându-i sau admirându-le creațiile, avem datoria de a construi mai departe.

Dr. Cozmin Mihai 20 martie 2022