Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Comoara ascunsă într-o canapea cumpărată de la un magazin de vechituri

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un bărbat din Statele Unite a găsit din întâmplare peste 40.000 de dolari ascunşi într-un taburet pe care-l cumpărase la mâna a doua, dintr-o consignaţie.

Spre surprinderea tuturor, însă, omul nu i-a păstrat, deşi ar fi putut face asta fără să se teamă de lege.

În urmă cu o lună, un localnic dintr-un orăşel american a cumpărat o canapea de la un magazin care vinde mobilă şi alte bunuri donate de oameni. Au trecut câteva săptămâni în care nu şi-a dat seama că stă, la propriu, pe o adevărată comoară. Pentru că una din perne nu era deloc confortabilă, fiica lui a desfăcut-o. Spre surprinderea tuturor, înăuntru erau peste 43.000 de dolari.

Howard Kirby, bărbatul care a găsit banii: "Încă mai trebuie să mă ciup, să mă asigur că nu visez"

Nu se întâmplă în fiecare zi să pice din cer o asemenea sumă, dar bărbatul spune că nu i s-a părut moral să păstreze banii, aşa că a luat legătura cu magazinul pentru a-l găsi pe proprietarul de drept. Aşa a descoperit că acea canapea fusese donată de o localnică. Aparţinuse bunicului ei, care a murit în urmă cu un an fără să spună nimănui unde îşi ascunsese averea.

Citește și
iahturi
Orașul care a devenit capitala mondială a iahturilor. Cel mai scump model costă 5 mil. €

Bărbatul s-a consultat cu un avocat care i-a spus că nu trebuie să dea banii înapoi. A făcut totuşi acest gest, spre surprinderea proprietarului magazinului care a pus în vânzare canapeaua.

Rick Merling, manager magazin: "Pentru mine, e vorba de o persoană care, în ciuda greutăţilor personale şi în ciuda propriilor nevoi, a luat decizia să facă ce trebuie".

Şi cel care a descoperit comoara spune că banii l-ar fi ajutat să-şi plătească nişte datorii, dar recunoaşte că e mai împăcat cu el însuşi, acum că toată averea a ajuns pe mâinile proprietarilor legitimi.

Howard Kirby, bărbatul care a găsit banii: "Am auzit atâtea întâmplări similare şi mereu m-am gândit ce aş face dacă mi s-ar întâmpla mie şi... acum ştiu şi mă face să mă simt bine".

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult