Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ce primesc acum angajații de Paște, din partea companiilor. Primele și coșurile cu produse sunt o amintire

Your browser doesn't support HTML5 video.

Primele, coșurile cu bunătăți sau voucherele primite cadou în mod tradițional de Paște nu se mai regăsesc în bugetele multor companii din țara noastră.  

Ele au fost înlocuite cu zile libere și program flexibile. Și asta după ce în tot mai multe firme, managerii au hotârât să le acorde angajaților o vacanță prelungită de Paște. În companiile unde vor fi acordate prime, limita ajunge la 300 de lei, neimpozabili.

Andreea pune mare preț pe timpul liber. De Paște nu va primi un cadou din partea angajatorului, dar recunoaște că o ajută enorm zilele libere.

Andreea: „Am nevoie să îi iau de la grădiniță, să mai merg la un doctor și să jonglez cu programul de lucru, astfel încât să mă ocup și de copii și să lucrez atât cât este necesar să produc. Când lucram în corporație nu aveam copii, dar acum e important dacă ai familie”.

Cu bugete limitate după atâtea crize, managerii companiilor nu mai sunt la fel de generoși ca în trecut, spun specialiștii în resurse umane. Așa că în locul coșurilor pline cu produse tradiționale, angajații vor avea mai mult timp liber la dispoziție.

Citește și
donare sange
România are printre cele mai mari beneficii financiare din UE pentru donatorii de sânge. Mai multe detalii, la iBani

În cele mai multe companii, se va face punte între sărbători, iar vacanța începe de pe 1 mai și ține până pe 6 mai, a doua zi după Paște. Vestea îi mulțumește în special pe cei care lucrează de acasă.

Tinere: „Nu cred că ne dă nimic. Nu am primit nici primă de Crăciun, nici mărire anul asta, deci nu o să fie nimic. A trecut pandemia, a fost o perioadă foarte aglomerată pentru toți, dar ținând cont că se poate digitaliza totul de ce să ne pierdem o oră dus, o oră întors, când putem să lucrăm de acasă”

Angajat: „O compensație să putem de acasă, să avem o atmosferă mai relaxantă, dacă bani nu ne dai, măcar asta”.

De altfel, după pandemie, angajații au învățat să aprecieze mai mult timpul petrecut cu familia, așa că pe lista de beneficii a angajatorilor se regăsesc mai multe zile de concediu plătit, ore flexibile de muncă, ori săptămâna de lucru de patru zile.

Leonard Rizoiu, specialist resurse umane: „Angajații își doresc timp de calitatea cu familiile, un program flexibil, iar atunci când sunt la serviciu să lucreze, apreciază zilele libere, față de cele legale sau față de cele contractuale - și este un beneficiu pe care îl oferă companiile mai ales acum când nu au bugete pentru a oferi prime de Paște”.

Totuși companiile care menționează în contractul colectiv de muncă acordarea de prime și cadouri și-au alocat bugete speciale pentru sărbători. Cele mai multe acordă al 13 salariul împărțit în prima de Crăciun, cea de Paște și un bonus de vacanță, în locul voucherelor tradiționale.

Sonia, manager resurse umane companie: „Acum pentru sărbătorile pascale ne place să fim mai diferiți și să îi facem pe oameni să se simtă mai speciali așa că oferim o primă sub formă de bani, oferim un pachet cu produse alimentare specifice sărbătorilor pascale”.

În alte locuri, angajații sunt stimulați în funcție de performanță sau primesc vouchere sau carduri cadou. De cele mai multe ori, valoarea acestora este de până-n 300 de lei, pentru că această sumă este neimpozabilă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult