Cinci bărbați, suspectați că au falsificat zeci de documente, printre care și cărți de identitate și pașapoarte
Cei cinci fiind suspectaţi că au falsificat zeci de documente, printre care permise de conducere, cărţi de identitate, diplome de bacalaureat, certificate de agricultor, caziere judiciare, permise de şedere, paşapoarte şi alte documente care urmau să fie trimise în străinătate.
Potrivit unei informări date publicităţii sâmbătă de către Poliţie, poliţiştii au audiat 12 persoane şi au reţinut pentru 24 de ore cinci bărbaţi într-un dosar în care mai multe persoane sunt suspectate de falsificarea de cărţi de identitate, paşapoarte sau acte de studii. Cei vizaţi de anchetă au fost ridicaţi şi duşi la audieri în urma a nouă descinderi - opt percheziţii desfăşurate în Bucureşti şi una în Ilfov- la domiciliile mai multor persoane.
„Din cercetări a reieşit că, în perioada 2019-2021, mai multe persoane, cu vârste cuprinse între 26 şi 54 de ani, ar fi falsificat zeci de documente, printre care permise de conducere, cărţi de identitate, diplome de bacalaureat, diplome de agricultură, caziere judiciare, permise de şedere, paşapoarte şi alte documente care urmau să fie trimise în străinătate, în scopul primirii unor sume de bani”, transmite sursa citată. În urma percheziţiilor, au fost ridicate mai multe bunuri şi documente, respectiv permise de conducere, cărţi de identitate, paşapoarte, diplome de bacalaureat şi certificate de calificare profesională, certificate de agricultor, permise de şedere, un certificat de înmatriculare, o ştampilă, 5 imprimante, două laminatoare, un scanner, patru lanterne şi două lămpi UV, 20 de stick-uri, 14 perforatoare/matriţe, 2 laptop-uri, o cutie cu folii autoadezive, 146 de coli cu holograme (o parte din acestea purtând însemnele mai multor state) şi sigle, folii laminatoare, 5 şabloane pentru imprimantă, 1 racletă de întins folie laminatoare, 2 spray-uri cu efect de lac, 158 de carduri din plastic cu cip şi 109 carduri fără cip, diferite chitanţe, mai multe seturi de hârtie fotografică, etc. În cursul zilei de sâmbătă cei cinci suspecţi vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.