Noul concept în materie de cartofi prăjiţi. "Au fost aduşi la un nou nivel"
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Așa că în restaurantele lor veți găsi în meniu cartofi scăldați în tocăniță de oaie marinată în bere sau gauffres cu foie gras ori caviar.
La câţiva paşi de Grand Place, centrul atracţiei turistice din Bruxelles, şi-a deschis recent porţile un restaurant care a ridicat la rang de delicatesa culinară cea mai populară gustare a belgienilor. Clienţii sunt invitaţi să încerce gauffres cu homar sau cu foie gras.
Client: "Cred că este foarte gustoasă, n-am mai mâncat niciodată așa ceva. Mă gândeam că poate să cadă greu, pentru că sunt multe ingrediente. Dar și aluatul și toppingul sunt ca o spumă".
În spatele acestui local stă o strânsă colaborare între un bucătar cu două stele Michelin, fiul său şi doi profesionişti din industria alimentară belgiană.
Sebastien Mattagne, cofondator Gauffres & Waffles: "Nu suntem primii care facem gauffres savuroase, există deja o mulțime de versiuni. Dar nimeni nu le mai face cu astfel de toppinguri, noi suntem primii. Și folosim exclusiv produse proaspete și aluat de gofre proaspăt."
Preţul unui astfel de preparat este între 9 şi 16 euro.
Sebastien: "Cred că am avut deja clienți de vreo 80 de naționalități diferite, practic oameni din toată lumea. E un preparat culinar diferit, pentru că oamenii cred că gauffre trebuie să fie ceva dulce. Dar sunt uimiți când încearcă produsele noastre și ne spun: "Chiar e o combinație grozavă"."
Loc de inovaţii există şi în cazul cartofilor făcuţi în stil belgian. Secretul stă în topping, spune administratorul unui restaurant care a apelat tot la ajutorul unui bucătar cu stele Michelin.
Jan Gresnigt, manager Frites Atelier: "Sergio a vrut un nou concept în materie de cartofi prăjiți. Așa a apărut acest restaurant unde oamenii se pot bucura împreună de bine cunoscuții cartofii prăjiți, însă la un nou nivel."
Topingurile chiar sunt surprinzătoare. De pildă, un fel de tocăniţă de oaie marinată în bere; parmezan cu pastă de măsline şi busuioc sau cremă catalană cu ketchup picant, sos aioli şi coaja rasă de lămâie.
Şi metoda de preparare a suferit modificări. Cartofii sunt trecuţi prin aburi fierbinţi înainte de prăjire în ulei vegetal. Astfel ies crocanţi la exterior, dar cu mai puţină grăsime.