Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cel mai vechi pilot TAROM, despre zborurile anulate: ”Nu a fost grevă”. Piloții, obligați să zboare și 8 zile la rând

Cezar Osiceanu, cel mai vechi pilot TAROM, a spus că blocajul de pe 8 iulie, după ce zeci de piloți s-au declarat inapți, nu a fost o grevă, ci o reacție la condițiile de muncă. Potrivit acestuia, piloții sunt obligați să zboare și câte 8 zile la rând.

Unul dintre piloţii operatorului naţional de transport aerian TAROM care nu a onorat cursele în ziua de 8 iulie, când alţi peste 20 de piloţi au transmis companiei că nu sunt apţi pentru zbor, afirmă că ceea ce s-a întâmplat luni, când zeci de curse ale TAROM au fost anulate, nu a fost o grevă, ci o decizie individuală a celor care au declarat că nu sunt apţi de zbor.

Mesajul pilotului către miile de pasageri care au rămas în aeroporturi este: „safety first”.

”Aceasta nu a fost o grevă mascată. A fost o reacţie individuală a fiecăreia dintre persoanele care şi-au declarat inaptitudinea. Eu am avut o problemă de indigestie datorită alimentaţiei oferită la bord. Inaptitudinea medicală nu este dată de boală, inaptitudinea medicală conţine starea de insecuritate, lipsa unor dotări... Este decizia fiecăruia, nu pot să comentez. Nu am capacitatea de a analiza fiecare dintre piloţii care şi-au luat inaptitudine care a fost motivul lui, fiecare pilot în parte a comunicat motivul în scris, către companie. Pe de altă parte, în opinia mea cel puţin, nu a fost o măsură de grevă şi a fost o reacţie la condiţiile pe care le avem”, a afirmat Cezar Osiceanu, cel mai vechi pilot al companiei TAROM.

Și în 2006 s-au îmbolnăvit mai mulți piloți TAROM din cauza condițiilor de muncă

Acesta a explicat că deşi Codul muncii prevede că orice angajat din România trebuie să lucreze cinci zile, cu două zile de pauză, în compania naţională de transport aviatic s-a ajuns ca piloţii şi personalul navigant să zboare şase, şapte sau chiar opt zile consecutiv.

Citește și
Dumitru Oprișiu
Un fost pilot la Qatar Airways dă de pământ cu „inapții de zbor" de la TAROM și cu guvernanții români. „I-a durut în cot"

Întrebat ce le spune miilor de pasageri care cumpăraseră bilete la cursele Tarom în ziua de 8 iulie şi care au rămas în aeroporturi, pilotul le-a transmis acestora: „safety first” (siguranţa pe primul loc- n.r.) el detaliind că problemele reclamate de angajaţii TAROM sunt unele vechi, care trenează de mai multe luni.

Pilotul a explicat că şi în anul 2006, din cauza condiţiilor de zbor din acea perioadă, ”s-au mai îmbolnăvit” mai mulţi piloţi care nu au zburat o perioadă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult