Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cel mai mare tezaur găsit vreodată în Alba, descoperit de doi căutători de comori pe un teren proaspăt arat FOTO

Un tezaur numismatic cu aproximativ 800 de denari romani, posibil cel mai mare găsit în judeţ până acum, a fost descoperit de doi detectorişti autorizaţi, pe un teren agricol din Alba pe care fusese efectuată anterior lucrarea de arătură de toamnă.  

Unul dintre cei doi detectorişti, Koloszvari Csaba, a mai scos la suprafaţă în toamnă alte peste 100 de astfel de monede de argint la Noşlac, lângă Ocna Mureş, tot pe un câmp agricol arat.

"O plimbare cu intenţia de a ”arde calorii” după sarmalele de Crăciun (...) Cum suntem obsedaţi să detectăm mai ales prin arături, azi (marţi - n.r.) ne-am făcut ”tocuri imense” din noroi la cizme, aşa că am vrut să renunţăm repede. Dar la marginea drumului, pe când să ne închidem detectoarele, ne aşteptau 729 denari romani, plus alte câteva zeci în ulcica care le-a fost aproape două mii de ani ”casă”. Sunat arheolog, context distrus, mocirlă până în gât (porţiunea unde am găsit vasul cu monede era destul de dreaptă şi stătea umezeala la 10-20 centimetri), plus că descoperirea era practic în drum, la marginea parcelei, şi cum am prins pe mulţi în concediu, am decis să scoatem totul cu grijă la lumină urmăriţi de un arheolog, live, care era şi el în concediu", potrivit celor postate pe un grup de Facebook de unul din cei doi detectorişti.

Citește și
statuie
Descoperirea care rescrie istoria. „Este o comoară unică” GALERIE FOTO

Acesta a adăugat că, din păcate, anterior, vasul a fost mutat de la locul iniţial şi spart grapa sau plugul de tractor în timpul lucrării de arătură.

Unul dintre căutători a mai descoperit un tezaur, în octombrie

"Dar, totuşi, contextul e vasul care poate spune multe la ulterioare investigaţii. Am reuşit să recuperăm multe fragmente din el", a subliniat detectoristul.

În octombrie, bărbatul, posesor autorizat de detector de metale, a găsit mai multe monede din ceea ce se numeşte acum tezaurul de la Noşlac. Koloszvari Csaba a povestit ulterior, într-o conferinţă de presă, că a făcut detecţia într-un câmp agricol arat, găsind iniţial două monede la o distanţă foarte mică una de cealaltă.

După ce a continuat şi a mai găsit alte monede, împrăştiate pe 10 - 20 de metri, s-a oprit, deoarece ştia că ar fi stricat contextul istoric şi a luat legătura cu un arheolog al muzeului din Alba Iulia, predând, totodată, primăriei ceea ce a găsit. Ulterior, arheologii au scanat zona, au efectuat săpături şi au găsit întregul tezaur roman, care conţine 109 monede de argint.

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult