Cel mai mare târg de vânătoare din Moldova. Cine a fost vedeta evenimentului: ”Toată lumea vrea să-l atingă”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Imediat ce a fost dat startul târgului, printre standuri și-au făcut apariția primii vizitatori, pe care vânătorii s-au grăbit să îi impresioneze.
Vlad Teodor: „Detaliile contează foarte mult și, ca în orice sport, bănuiesc că repetiția e mama învățăturii. Haideți să vă arăt! (trage cu arcul)”.
În timp ce doamnele s-au pierdut printre suveniruri, copiii s-au strâns în jurul unor exponate care le-au atras atenția.
„Animalele împăiate sunt fascinante, mai ales pisicile sălbatice, râșii, vulturii”.
„Am văzut niște șoimi foarte frumoși”.
Nicu Alexandru Constantin: „Este un mascul de șoim călător în vârstă de 3 ani. Este folosit doar pentru demonstrații și fel de fel de expoziții. Vin copiii, îi fac poze. Toată lumea vrea să-l atingă, este în centrul atenției”.
Forfota a fost și în preajma ceaunelor cu pastramă de mistreţ ori cârnăciori de căprioară.
"Aici încercăm să facem un borș de păstrăv de pe valea muntelui. Îl mirosim puțin, l-am dres cu borș de putină, am băgat puțin de leuștean și avem și vreo 3 ardei iuți care îi aruncăm așa să prindă gust".
”Vânătoarea este o activitate normală”Dar nu au trecut neobservate nici uneltele folosite de vânători.
Gelu Sima: „Ne lăudam cu optică de cea mai buna calitate, ne lăudăm cu dispozitive de ochire, ne lăudăm cu suporți pentru arme".
Cristian Soimoșan: „Ne străduim ca să producem cele mai bune cuțite care se pot face la ora actuală, din aliaje absolut deosebite și mânere absolut deosebite".
Corneliu Pricope, organizator: „Este un festival de vânătoare foarte interesant și captivant în care fiecare are de învățat câte ceva și de asemenea pregătim cumva și tânără generație la profesia de silvilcultor, biolog sau truditor pentru protejarea naturii”.
Dinu Leonaș, inginer: „Vânătoarea este o activitate normală, este o profesie atunci când este făcută în slujba animalelor și pentru animale”.