Ce trebuie să facă turiștii români să nu se trezească cu avionul anulat. Cum pot fi feriți de problemele din vacanță
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) recomandă turiştilor să achiziţioneze biletele de avion prin intermediul agenţiilor de turism, în contextul în care, în ultima perioadă, mai multe companii aeriene, în toată lumea, au fost nevoite să anuleze zboruri din diverse motive, cum ar fi lipsa sloturilor, întârzieri sau insuficienţa personalului, transmite Agerpres.
„ANAT colaborează cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) pentru a crea un Fond de garantare a biletelor de avion în caz de faliment al companiilor aeriene. În prezent, nu există asigurări care să acopere anulările sau întârzierile provocate de aceste companii. Recomandăm turiştilor să cumpere bilete de avion prin agenţiile de turism pentru a fi protejaţi şi pentru a avea alternative în caz de anulare", a declarat Alin Burcea, preşedintele ANAT, citat într-un comunicat al asociaţiei.
Printre avantajele rezervării biletelor de avion prin agenţiile de turism, ANAT menţionează protecţia împotriva anulărilor, turiştii beneficiind astfel de protecţie în caz de anulare, deoarece, dacă un zbor face parte dintr-un pachet de călătorie, agenţiile sunt obligate, conform legii, să găsească soluţii de repatriere a pasagerilor fără costuri suplimentare.
Totodată, subliniază ANAT, companiile aeriene nu anunţă întotdeauna clienţii despre anulări sau întârzieri, în schimb, agenţiile de turism informează turiştii, asigurându-se că aceştia nu se prezintă la aeroport decât atunci când au o alternativă de zbor garantată.
Un alt avantaj ar fi, potrivit sursei citate, siguranţa curselor charter, operate cu avioane închiriate de touroperatori de la companiile aeriene, care se numără printre cele mai sigure opţiuni de zbor.
„Touroperatorii sunt obligaţi să asigure derularea zborurilor sau să ofere alternative, atât la curse charter, cât şi la circuite", se menţionează în comunicat.
ANAT mai precizează că pasagerii au dreptul la despăgubiri din partea companiilor aeriene în anumite condiţii, plus cazare şi masă dacă sunt întârzieri foarte mari sau anulări care periclitează revenirea pasagerului la destinaţie, însă agenţiile de turism pot asigura rapid o alternativă de transport.
Sursa: Agerpres
Etichete: romani , turism , avion , agentii de turism
Dată publicare: 29-06-2024 11:56