Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Gestul unei mame, după ce profesorii s-au plâns de fiul ei. "A crezut că glumesc"

O femeie din Marea Britanie și-a însoțit băiatul la școală pentru a-l face să nu mai fie nepoliticos cu profesorii.

După ce băiatul s-a purtat urât la școală de mai multe ori, mama sa a decis să-l însoțească la școală. De asemenea, femeia s-a așezat în bancă cu el, informează Mirror. „Totul a început anul trecut, când comportamentul lui a început să se schimbe. Bănuiesc că este parte din maturizarea lui, dar este nepoliticos și lipsit de respect, iar eu nu accept așa ceva. Am primit telefon după telefon, în legătură cu comportamentul lui. A fost trimis în detenție și suspendat de mai multe ori, însă nimic nu l-a afectat. L-am amenințat în mod repetat că voi veni și voi sta cu el la școală și mereu a crezut că glumesc”, a spus mama tânărului. Becky a luat legătura cu conducerea școlii și s-a prezentat la orele băiatului.

Aceasta a făcut și o poza cu băiatul ei în timp ce stăteau în bancă și a distribuit-o pe rețelele de socializare pentru a susține părinții care trec prin aceleași probleme. „Copiii din ziua de azi devin din ce în ce mai răi. Cred că tot mai mulți părinți trebuie să ia măsuri în legătură cu comportamentul copiilor. Mă sperie gândul că dacă nu acționăm, se va întâmpla ceva rău”, a mai spus ea.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Citește și
copil indonezia
Motivul revoltător pentru care o familie îşi hrăneşte copilul cu cafea în loc de lapte. "Uneori bea 3 sticle pe zi"

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult