Ce a descoprit o femeie din Anglia care încerca să afle de ce camera ei are un miros neplăcut
După multe cercetări, femeia a descoprit în scurt timp motivul sinistru pentru care acesta persista și a fost ușurată când a ajuns în cele din urmă la fondul problemei, scrie Mirror.
Femeia a vrut să tragă un semnal de alarmă asupra acestei probleme, așa că a povestit cele întâmplate pe rețelele sociale.
„Iată ceva ce nu știam despre un potențial pericol de incendiu la un panou electric, până când mi s-a întâmplat mie. Acum câteva săptămâni, eu și soțul meu intram în dormitorul nostru și ne gândeam: Doamne, de ce miroase a pește în dormitorul nostru și nu am vrut să spunem nimănui despre asta pentru că ne simțeam puțin jenați”, a explicat tânăra de 26 de ani într-un recent TikTok, avertizându-i pe ceilalți despre ce se poate întâmpla.
Femeia a povestit cum au crezut inițial că ar putea fi din cauza unei probleme la instalațiile sanitare și au presupus că de acolo venea mirosul neplăcut. S-au asigurat că toaleta era curată, au curățat toate instalațiile sanitare, însă mirosul nu dispărea.
Când și-a dat seama că mirosul era încă acolo, a decis să caute pe Google pentru a vedea dacă poate afla care este problema, și atunci a dat peste o dezvăluire îngrijorătoare. Șocată de faptul că o defecțiune electrică ar putea fi cauza unui miros atât de neplăcut, ea a cerut ajutorul familiei sale.
„I-am trimis un mesaj cumnatului meu, care este electrician, și mi-a spus că probabil este o defecțiune ce ar trebui verificată. Așa că l-am sunat pe socrul meu, care a fost și el electrician, și a venit la noi acasă pentru a arunca o privire. Nu aș fi ghicit niciodată, la propriu, niciodată, că acesta este motivul”, a povestit femeia.
Femeia a aratat în clipul postat pe Tik Tok, care a făcut înconjurul internetului că mirosul neplăcut venea de la tabloul electric. Se pare că o siguranță se topise și din acest motiv mirosul nu dispărea.
Tânăra a mai povestit că a luat măsurile necesare cu personal specializat iar problema s-a rezolvat.
Sursa: Mirror
Etichete: electricitate , Anglia , caz socant , sinistru , miros neplacut
Dată publicare: 14-10-2023 20:34