Câți bani poți să câștigi dacă plimbi câinii altora. Un american încasează anual o sumă uriașă
Your browser doesn't support HTML5 video.
Scoate la aer și mișcare câinii celor care nu au timp pentru asta și câștigă 16.000 de dolari pe lună.
În New York sunt peste 600.000 de câini, motiv pentru care Ryan Stewart nu are grija zilei de mâine.
Ryan Stewart: "În urmă cu zece ani ieșeam cu grupuri de 12 până la 14 căței. Dacă plimbi 12 căței odată, iar unul se oprește să-și facă treaba, trebuie să iei toate lesele și să-i muți pe toți ceilalți în altă parte. Mai faci trei, patru pași și un alt câine se oprește să-și facă treaba".
În ultima vreme, a redus numărul de clienți.
Ryan Stewart: "La început eram ceva mai ambițios. Încă fac peste 150.000 de dolari pe an, dar poți ușor să faci peste 200.000".
Ryan mărturisește totuși că îi e greu să refuze solicitările, pentru că se gândește la câinii care nu ies cu zilele din casă.
Plimbatul câinilor n-a fost totuși prima lui opțiune în privința carierei.
Ryan Stewart: "Am fost dansator o vreme, apoi am fost actor în câteva roluri. Dar când apari doar în reclame sau roluri mici, nu ai un venit stabil, așa că a trebuit să mă angajez și chelner".
Clienții prețuiesc mult dragostea lui pentru animale.
Stăpâna unui cățelușe: "Știu că îi pasă de ea și ține la toți câinii de care are grijă. Cred că apreciază mai mult câinii decât oamenii".
Iar strădania lui e recompensată cu generozitate. Ryan câștigă 200 de dolari pentru fiecare oră de plimbare cu prietenii necuvântători.