Care este cel mai valoros lucru produs în România. Cu siguranță nu te-ai fi gândit la asta
Atunci când ne întrebăm care este cel mai valoros lucru produs în România, am putea să le luăm pe toate la rând, dar cel mai probabil ne vom opri la cele mai dezirabile câteva: un apartament ori o casă proaspăt construite în centrul Capitalei – iar aici se vehiculau, cel puțin înainte de criza economică actuală, prețuri, pentru cel mai scumpe penthouse-uri, între 3 și 6 milioane de euro; apoi cea mai scumpă mașină produsă în România, probabil un model de Ford, care nu depășește însă 20.000 de euro, se arată într-un comunicat Artmark.
Un ceas românesc- 10.000 de euro, o sticlă de Segarcea- 15.000 de euro
Pentru un ceas manufacturat în România în ediție unică, spre exemplu de reputatul designer român de ceasuri Augustin, prețul de listă nu depășește 10.000 de euro.
Poate ar fi de menționat sticla de vin Frontignan de Segarcea din 1930, provenind din vinoteca Domeniului Coroanei, domeniu viticol înființat de Carol I în 1884 la Segarcea și adjudecat la Artmark cu 15 mii de euro în 2011.
La ce ne-am mai putea gândi? Eventual la un sportiv performant, căci bursa cotațiilor celor fruntași este nemilos de mare. Înțelegem că cel mai semnificativ transfer din ultimul deceniu, al mijlocașului naționalei de fotbal, Nicușor Stanciu către clubul Sparta, a costat 10 milioane de euro.
Ce părere aveți însă de arta românească, domeniu ce ocupă în mai mică măsură clasamentele senzaționaliste și, cu siguranță, în și mai mică măsură, agenda politicilor publice, de încurajare ori finanțare a „producției locale”.
Tablourile pictorului Adrian Ghenie, vândute pe milioane de euro la licitațiile din străinătate
De remarcat că, dacă cea mai scumpă mașină produsă vreodată în lume este Bugatti La Voiture Noire, expusă anul trecut la Salonul Auto de la Geneva, la 11 milioane de euro, la același preț și doar în urma negocierii statul român a reușit să reducă, de la un 20 de milioane, în condiții speciale, prețul preempțiunii pentru Cumințenia Pământului de Constantin Brâncuși (pe care, din păcate, nu a mai și achitat-o).
Iar o pictură contemporană realizată de băimăreanul Adrian Ghenie (născut în 1977), „Nickelodeon”, s-a adjudecat la casa Christie’s din Londra în 2016 cu 9 milioane de euro, în condițiile în care avea un preț evaluat la 1,8 milioane de euro.
Pentru ca anul acesta în februarie, tot la Londra, la Sotheby’s, același Adrian Ghenie să marcheze din nou o adjudecare senzațională, de peste 5 milioane de euro, pentru lucrarea „The Arrival”.
Iată așadar că cel mai valoros lucru produs în România nu intră tocmai în categoriile la care unii ne-am fi așteptat – case, mașini, bijuterii, ceasuri etc. – fiind depășite de arta de patrimoniu, iar, uneori, chiar și de arta contemporană.
Încă nu este și vedeta trendurilor românești de investire, dar poate va deveni vedeta de mâine.
Piața de artă contemporană e în creștere
Cu siguranță însă, segmentul de piață de artă contemporană se află într-un trend ascendent, așa cum o arată recentul Raport de piață de artă al Institutului de Management al Artei, lărgindu-se în medie anuală cu 4%, iar mulți dintre artiștii care dau viață acestui segment – Adrian Ghenie, Mircea Cantor, Șerban Savu, Mircea Suciu, Gheorghe Fikl, ori mai clasicii Ștefan Câlția, Constantin Piliuță, Sabin Bălașa, Corneliu Baba, Horia Bernea etc sunt prezenți cu lucrări remarcabile în actuala Licitație de Artă Postbelică și Contemporană.
Arta contemporană ne dă curaj, prin panoul variat de abordări simbolice ale vieții contemporane sau prin explorarea celor mai controversate teme politice sau fenomene de activism civic.
Selecția de lucrări puse în vânzare poate fi vizionată online pe artmark.ro, iar pe 19 mai pot fi licitate în regim online, pe platforma Artmark Live.
Sursa: Cristian Anton, StirilePROTV
Dată publicare: 28-04-2020 13:35