Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Record de caniculă. Drumurile s-au topit și un milion de pești au murit din cauza căldurii

Timp de 20 de zile consecutive, Biroul de Meteorologie al Australiei a informat că în multe părți ale țării, temperaturile au depășit pragul de 40 de grade, un record pentru luna aceasta.

Din cauza căldurii, mai multe drumuri au început să se topească, relatează CNN.

Cel mai cald a fost în Australia de Sud, unde s-au înregistrat 48,9 grade.

"Acesta este cel mai mare val de căldură care s-a înregistrat în Australia din 1939", a declarat Simon Grainger, climatolog la Biroul de Meteorologie, pentru CNN.

Autoritățile locale au transmis oamenilor să nu iesă din case, în special copiii, vârstnicii, ori persoanele care suferă de astm sau boli respiratorii.

Acesta este al doilea val de căldură care a lovit Australia în mai puțin de o lună. În urmă cu două săptămâni mai multe incendii de vegetație au avut loc din cauza secetei.

De asemenea, temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultima perioadă au dus la moartea a peste un milion de pești, fauna și flora țării fiind foarte afectate.

Tot din cauza căldurii au avut de suferit și agricultorii, ale căror fructe și legume au fost distruse.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult