Au apărut specii noi de pești în Marea Neagră. 185 de specii identificate de biologii marini
Your browser doesn't support HTML5 video.
Apa mai curată, dar și schimbările climatice au adus din Mediterană bancuri de migratori ca dorada sau barbunul, un pește cu mare valoare comercială. Specialiștii spun că litoralul nostru devine, în larg, un ecosistem mai complex decât era în urmă cu 30-40 de ani.
Specii noi de pești în Marea NeagrăÎn apele noastre intră, de aproape patru ani, prin strâmtoarea Bosfor, mai mulți pești ca în urmă cu un sfert de secol, spun biologii de la Institutul de Cercetări Marine „Grigore Antipa” din Constanța. Este și cazul corbului de mare sau barbunul roșu, pe care pe care până acum îl întâlneam foarte rar în apele litorale românești. Florin Timofte, directorul INCDM Constanța: „Astea sunt niște specii care au început să apară frecvent în ultima perioadă, sunt din Mediterană, care au început să aibă condiții prielnice în zona noastră”. Imagini spectaculoase cu pisici de mare au fost surprinse în această vară de scafandri, foarte aproape de zona Cazinoului. Sunt semne că populațiile au crescut după o perioadă în care acest pește era capturat accidental în plasele pescarilor. Cel puțin zece tone de pisici de mare ajungeau, ilegal, să fie vândute pe piața neagră. În restaurante, o porție se vindea, anul trecut, cu 120 de lei. Adrian Bâlbă, biolog marin: „Au fost bancuri de dorade au fost filmate fotografiate, chiar aici lângă noi”.
Sorin Mănăilă, președinte Federației ROMFISH: „Mai prindem și specii care nu s-au mai prins, spre exemplu dorada, limba de mare”.
Florin Timofte, directorul INCDM Constanța: „Avem aceste efecte ale schimbărilor climatice, care au determinat prelungirea sezonului cu apă caldă și permite stabilirea unor populații”.
Speciile care s-au înmulțitS-au înmulțit, după ani de absență, și căluții de mare, amenințați la noi, în urmă cu 20-30 de ani. Iată și un călător mai nou în Marea Neagră - crabul albastru.
Și frumoșii delfini, creaturi cheie pentru ecosistemul Mării Negre, se luptă să supraviețuiască într-un context mai puțin propice - războiul din Ucraina. Sonarele navelor de luptă le afectează ecolocația.
Și sute de meduze, mari și mici, au invadat zilele acestea litoralul. Este vorba despre exemplare din specia rizostoma pulmo, care ajung aici din Marea Mediterană.
Unele dintre animalele marine își încheie aici, la mal, ciclul de viață. În golful din stațiunea Saturn, valurile au adus aici sute de exemplare de meduze. Un spectaculos covor albăstrui s-a format de-a lungul întregului țărm.
Dacă în anii '80 studiile au arătat că, în Marea Neagră, se găseau 166 de specii de pești marini, dintre care șase erau aclimatizate, cercetările recente ale biologilor din Comisia Mării Negre au identificat 185 de specii. 15 s-au aclimatizat în ultimii zece ani.