Angajaţii aeroportului din Madrid au furat bunuri de 120.000 de euro din bagajele călătorilor. Ce articole aveau în vizor
Acest lucru a fost anunțat miercurea aceasta de Comandamentul Gărzii Civile din Madrid într-un comunicat de presă, potrivit ABC.
Aceste incidente i-au afectat destul de mult pe turiști, nu doar pentru bunurile destul de valoroase pe care le-au pierdut, ci și pentru neplăcerile cauzate de procedurile de recuperare a acestora.
Operațiunea a permis recuperarea unui număr mare de obiecte care au fost deja restituite proprietarilor. Printre acestea, se remarcă un număr mare de genți și articole de îmbrăcăminte de la mărci de lux, precum și un număr nesfârșit de dispozitive electronice (tablete, ceasuri, ceasuri inteligente, căști fără fir...), aparate foto, bijuterii, bani lichizi, o vioară sau o biblie.
Printre aceste recuperări, s-a remarcat returnarea unui aparat de fotografiat care aparținea unui subofițer al armatei Statelor Unite, care se afla în Puerto Rico.
O studentă de la un colegiu din New York și-a primit înapoi telefonul de ultimă generație. Directorul general al unei companii și-a recuperat ceasul inteligent, iar unui tânăr muzician i s-a restituit vioara cu care urma să participe la un recital la Londra.
Există și cazuri în care valoarea sentimentală a obiectelor depășește valoarea materială: la doi ani după furt, un bărbat a reușit să își recupereze tableta. O italiancă și-a recuperat bijuteriile, iar unui religios din Nicaragua i-a fost restituită Biblia plină de fotografii și notițe personale.
Agenții Gărzii Civile au confiscat, de asemenea, o cantitate mare de produse perisabile , cum ar fi cârnați, șuncă și brânză, precum și cutii de conserve și alte alimente care au fost livrate la cantine pentru săraci, deoarece nu au reușit să dea de urma proprietarilor.