Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Alimentele pregătite după metode vechi, atestate ca rețete consacrate, vor fi sigilate” prin ordin de ministru

Your browser doesn't support HTML5 video.

Alimentele pregătite după metode vechi, atestate ca rețete consacrate, vor fi mai atent monitorizate.

Pentru autenticitatea produselor va garanta o nouă instituție din agricultură - Agenția de Calitate și Marketing a Produselor Agroalimentare, care se va ocupa totodată și de promovarea și verificarea alimentelor tradiționale românești.

Cabanoșii și salamul Victoria nu lipsesc din carmangerii. Într-un atelier din Capitală aceste specialități sunt preparate după rețetele găsite de proprietari într-o carte de bucate din 1970. Anul acesta au primit certificarea de rețete consacrate, ceea ce le garantează clienților că alimentele sunt autentice.

Adrian Bărbăcioru, proprietarul carmangeriei: ”Acest salam nu conține conservanți, coloranți, niciun fel de aditivi alimentari, iar partea de conservare se face prin sărare, după rețetă din 1970. Și la cabanoși, același traseu. Carnea este mai întâi conservată, lăsată la sărare două, trei zile, apoi este tocată, malaxată, dublu afumată.”

Din 2014 și până în prezent au primit acest atestat de rețete consacrate 33 de alimente, precum salamul torpedo, ciolanul presat, pâinea neagră cu cartofi sau chefirul. Modul de verificare a calității este însă depășit.

Citește și
fasole
În ultimul deceniu, producția autohtonă de fasole s-a înjumătățit. În magazine se găsește doar marfă de import

Decebal Pădure, Asociația pentru Promovarea Alimentului Românesc: ''Nu era făcută pe sistem european, nu era notificată la Comisia Europeană și principalele două puncte care nu corespundeau: nu era deschisă tuturor producătorilor din Uniunea Europeană și nu avem un sistem de verificare.''

Gabriela Gîrboan, directorul Direcției Industriei Alimentare: ''Fiecare rețetă consacrată care va fi înregistrată va fi "sigilată" prin ordin de ministru, după care la acea rețetă, odată înregistrată, vor putea să adere operatori care respectă caietul de sarcini.''

Cu alte cuvinte, ingredientele și modul de pregătire al rețetelor consacrate vor fi publice pentru toată lumea pe site-ul Ministerului Agriculturii. Cei care vor dori să pregătească și să vândă aceste produse, fie că sunt din România sau de oriunde din Uniunea Europeană, vor trebui să le respecte dacă nu vor să fie sancționați. De verificare, control și promovare se va ocupa Agenția de Calitate și Marketing a Produselor Agroalimentare, o instituție nou-înființată în parteneriat public-privat.

Această instituție va funcționa după modelul celei din Austria, țara în care oamenii cumpără în principal produsele certificate pentru care statul garantează.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult