Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Afacerile sustenabile au început să apară și la noi. Magazinul unde vii cu borcanul tău ca să iei alimente vrac

Your browser doesn't support HTML5 video.

Cu paşi timizi, apar şi la noi afaceri care acordă mai multă atenţie mediului. Unele se ocupă de reciclare, altele folosesc produse din materiale naturale, şi evită, pe cât posibil, plasticul.

Există inclusiv o platformă online prin intermediul căreia puteţi găsi de la hoteluri şi până la magazine alimentare sau cu produse de îngrijire personală, care propun un astfel de stil de viaţă.

„Hai să mergem la Sibiu. Găsim cazare - şi aici găsim şi cazare şi masă. Destul de multe opţiuni în momentul de faţă, majoritatea sunt certificate ECO" spune Hanny Bratu, reprezentant WWF România.

Platforma botezată ''Treci pe Verde'' li se adresează celor care vor să protejeze natura cât mai mult cu putinţă.

Hanny Bratu, reprezentant WWF România: „Sunt trei criterii pe care trebuie să le îndeplinească cei care vor să se înscrie în platformă - mai puţin plastic, reciclare şi materiale naturale din surse locale."

Citește și
Bani, lei
BNR: Un salariu minim de 300 euro/lună e sustenabil. Creșterea ar trebui să ia o pauză

Pe harta cu servicii sustenabile am găsit-o pe Ana Maria. Este fondatoarea unui magazin din Capitală iar toate produsele pe care le vinde sunt vegane, cumpărate de la producători locali.

Ana Maria Răducanu, fondatoarea magazinului fără risipă: „Avem produse alimentare sau de îngrijire personală. Majoritatea vin vrac, tu vii aici cu recipiente reutilizabile, cu borcan sau cu punga ta şi îţi cumperi fix ceea ce ai nevoie, în cantitatea de care ai nevoie, fără ambalaj."

Dacă în România acest stil de viaţă îşi face loc destul de greu, în Marea Britanie, de exemplu, există peste 300 de astfel de magazine. Noi ne lăudăm doar cu cinci.

„Vin cu recipientul meu, pot să îl folosesc de mai multe ori, vin, reumplu de ce am nevoie" spune un client, cu borcanul în mână.

În schimb, startup-uri verzi există, în jur de 100. Bogdan Andronache propune o aplicaţie care ajută companiile mari să îşi digitalizeze procesul de reciclare.

Bogdan Andronache, cofondatorul unui start-up verde: „Pentru fiecare tranzacţie de deşeu o companie trebuie să întocmească nouă documente. Se consumă foarte multe hârtie, noi vrem să eliminăm toată această hârtie şi să fie un proces simplu şi 100% digital, fără hârtie."

Daniel Matei, manager de dezvoltare al Impact Hub Bucharest: „Afacerile care au un impact redus asupra mediului, sau care contribuie activ la reducerea emisiilor de carbon în atmosferă sunt preferate mai ales de generaţiile tinere, în detrimentul afacerilor care, în continuare, au un impact crescut asupra mediului."

Sunt însă câteva sute de afaceri, care în ultimii ani au început să devină sustenabile, folosind câteva principii simple - reciclare, plastic puţin şi aprovizionare cu materiale naturale din surse locale. Deocamdată, România mai are mult de recuperat faţă de alte state europene la capitolul poluare şi risipă alimentară.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult