Adolescent bătut cu bestialitate într-un parc din Timișoara. Părinții victimei susțin că are pierderi grave de memorie
Your browser doesn't support HTML5 video.
Medicii de la Institutul de Medicină Legală i-au acordat opt zile de îngrijiri medicale, iar un neurolog va evalua exact starea lui. Polițiștii încearcă să îi identifice pe bătăuși.
Tânărul era cu doi prieteni în parc, când un grup de mai multe persoane a venit spre el. Nu își mai aduce aminte din ce motiv a pornit scandalul, însă amicii lui le-au spus părinților că din cauza unei mingi.
Adriana Magdin, mama victimei: „L-au lovit doi copii și ce au zis prietenii lui că a picat pe jos, a venit cu capul de gard. Ei au plecat în șir indian spunând că dacă se ridica, îl călcau în picioare”.
Deși era multă lume în parc, nimeni nu a intervenit. Băiatul a mers acasă rănit, însă nu a știut să le explice părinților ce s-a întâmplat. De altfel, a început să uite conversații pe care le purtase cu câteva minute înainte, așa că părinții l-au dus la spital pentru mai multe investigații.
Un alt incident grav a avut loc recent în același parcAdriana Magdin, mama victimei: „Se rupe sufletul unui părinte mai ales când copilul nu își amintește, abia își amintește de noi, de mine, de tatăl lui, de fratele lui deloc. E crunt, nu știe cum a ajuns acasă”.
Tânărul a fost consultat, luni, de un medic legist care i-a acordat opt zile de îngrijiri medicale. Pentru problema de memorie urmează să fie evaluat de un medic neurolog. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru pentru lovire și alte violențe. Părinții fac apel la martori: dacă pot oferi informații despre agresori să contacteze poliția.
Aurora Voicilă, purtător de cuvânt IPJ Timiș: „Se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii acestui incident cât și pentru identificarea depistarea și tragerea la raspunderea penală a persoanelor implicate”.
În același parc, în urmă cu o săptămână a mai fost un incident asemănător. Atunci un adolescent de 15 ani a fost tâlhărit de un tânăr de 18 ani. Suspectul a fost reținut atunci pentru 24 de ore.