Accidentul aviatic de la Giurgiu. Experții spun că e puțin probabilă o greșeală a pilotului
Două persoane au murit pe loc, după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit și a luat foc. În carlingă, alături de pilot, se afla o tânără de 28 ani.
Bărbatul era instructor de zbor, dar încă nu se știe dacă fata participa la un curs de aviație.
Atenție, urmează imagini cu un puternic impact emoțional.
Puțin după ora 12, un incendiu puternic a izbucnit în pădurea de lângă Letca Nouă, în județul Giurgiu. Un fum gros s-a înălțat rapid în aer și i-a alarmat pe localnicii care au sunat la 112.
Martor: ”Am văzut fum, am trecut pe aici și nu mi-am dat seama, nu mi-am dat seama că este un avion. Fumul s-a văzut că eu am recoltat la floare acolo și am stat și am văzut ce e cu fumul ăla și am venit încoace”.
La manșa avionului de mici dimensiuni cu două locuri se afla pilotul și instructorul de zbor Valentin Anghel. Bărbatul deținea o școală de aviație în comuna Letca Nouă și organiza frecvent zboruri de agrement și cursuri de instruire.
”Pe prima a plimbat-o, cu a doua s-a întâmplat ce s-a întâmplat”Autoritățile locale susțin că alături de el, în avion, se afla o tânără de 28 ani.
Negru Marian, primar Letca Nouă: ”Din păcate, două persoane decedate, un bărbat în vârstă de 54 de ani și o fată de 28 de ani. Au survolat zona comunei noastre și acum o oră și ceva au aterizat aici, în pădure”.
Accidentul a avut loc la o sută de metri, aici în pădurea Letca Nouă. La fața locului au venit mai multe echipaje de la poliție, pompieri. Autoritățile ridică probe. În urmă cu puțin timp, a venit și prietenul pasagerului.
Martor: ”Două fete avea de făcut. A venit cu una, s-a întors cu cealaltă și la urmă, la o jumătate de oră, a ieșit fum de aici, cu două fete. Ei făceau ceva al lor. Pe prima a plimbat-o, cu a doua s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Da, l-am văzut în zbor, zilnic pilota, dacă erau avioanele lui”.
Avionul a decolat de pe aerodromul din Letca Noua și s-a prăbușit la mică distanță, spre Letca Veche. La fața locului, au ajuns mai multe echipaje de intervenție. În fotografii pot fi observate urme de cenușă.
”Este puțin probabilă o greșeală a pilotului”Aeronava a fost distrusă în totalitate, piesele din aparatul de zbor au fost carbonizate și doar o bucată din aripa avionului a rămas intactă.
Raed Arafat: ”Au fost trimise echipaje din județul Giugiu și din județul Telorman, plus un elicopter SMURD, care a fost redirecționat către zona accidentului, dar nu se poate face nimic, așa că a fost totul preluat de colegii care vor face investigațiile pentru a afla cauzele accidentului”.
Sorin Stoicescu, expert aviație: ”Este puțin probabilă o greșeală a pilotului, având în vedere că era instructor. Căldura - avioanele ar trebui să nu zboare”.
Potrivit unor surse din rândul apropiaților, se pare că ar fi vorba de o defecțiune tehnică apărută la motor, însă acest lucru trebuie confirmat și de procurorul de caz.
Ancheta este coordonată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.