Ce face acum Sorina, fetița filmată în 2008 de echipa „România, te iubesc!” pe rampa de gunoi de la Pata Rât
Your browser doesn't support HTML5 video.
Din păcate, de aproape 30 de ani viața celor care trăiesc acolo nu s-a schimbat semnificativ în bine. Prea puțini au reușit să iasă la liman și să-și facă un rost.
Sorina avea 9 ani când o echipă de la „România, te iubesc!” a filmat-o pe rampa de gunoi de la Pata Rât.
Sorina, 2008: Dă-te acum, că eu trebuie să lucrez. Dă-mi pace! Eu trebuie să răscolesc.
Reporter: Tu te duci la școală?
Sorina: Nuu.
Reporter: De ce?
Sorina: Apăi să mă duc aici numai să își bată joc alea de mine?
Acum, la 23 de ani, copila de atunci, care muncea pe munții de gunoaie, a devenit femeie. Tristețea însă, a rămas, în ochii ei. Sorina are un loc de muncă dar viața fetiței de atunci nu s-a schimbat foarte mult. Familia ei numeroasă nu își permite o locuință în oraș așa că au rămas toți lângă Pata Rât.
Sorina, 2022: Lucrăm în oraș.
Reporter: Ce lucrați?
Sorina: La curățenie.
Reporter: Și e mai bine decât pe rampă?
Sorina: Mai. Mergi în curățenie, din curățenie vii. Nu e ca pe rampă, să mergi la gunoaie.
Sorina are un mare regret: faptul că nu a mers la școală. Dacă va avea copii, spune ea, va face tot ce poate pentru a-i trimite să învețe carte.
Și pe Ciprian l-am găsit tot la Pata Rât. Deși a fost căsătorit, s-a despărțit de soție, iar fiul lui, ajuns adolescent, este în închisoare. Grijile, viața dură de aici, au lăsat semne pe chipul și în sufletul lui. Este bucuros însă că și-a găsit un serviciu, la o rampă de gunoi, la stația de sortare.
Din păcate, nu a reușit să plece din locul care îi amintește de iadul copilăriei.
Reporter: Și nu ați vrea să vă mutați de aici?
Ciprian: Ba cum să nu. Să nu mai fiu tot în mizeria asta, șobolanii ăștia, ne mănâncă șobolanii, și așa îmi e spartă și baraca.
În 2019, vechea groapă de gunoi de la Pata Rât a fost închisă și ecologizată. Era cât un bloc de zece etaje. La închiderea ei, unii oameni au plecat acolo.
În urmă cu 10 ani, peste 2 mii de persoane locuiau aici. Astăzi, numărul lor e sub 1500. Majoritatea au locuri de muncă în Cluj-Napoca, alții sunt zilieri, și o parte mică traiesc din ajutoare sociale, din pensii de boala sau din mila altora.
Sunt însă și tineri care au reușit. După 7 ani la Pata Rât, Sabina a primit o locuință socială, printr-un program finanțat de guvernul norvegian. Cea mai mare bucurie a femeii este că fiul ei merge la școală. „De asta sunt foarte fericită, că e chiar un băiat deștept. Numai FB are. Niciun B încă”, spune Sabina.
Pentru cei din medii defavorizate, primăria a construit 23 de locuințe anul trecut. Sunt însă puține.
„Deocamdată, noi ne ocupăm de soarta oamenilor de acolo, mergem în permanență și luăm legătura cu ei, îi ajutăm cu ce putem”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca.
Pata Rât. Cine a trăit aici, a trăit într-o lume a umbrelor. Una despre care puțini vor să mai vorbească.