Soţii Macron, recepţie în onoarea echipei naționale. Gestul făcut de Brigitte când a primit cupa
Your browser doesn't support HTML5 video.
Primirea la palatul prezidenţial a început cu o cascadă de îmbrăţişări şi fotografii cu trofeul, în toate combinaţiile posibile. Totul într-o atmosferă de o veselie molipsitoare.
Pe treptele palatului, Olivier Giroud a ”atacat” o sublima Marseieză. I s-au alăturat, entuziaşti, coechipierii şi cuplul prezidenţial.
Cupa a ajuns la un moment dat şi în mâinile Primei Doamne. Brigitte Macron n-a prea ştiut cum s-o ţină, aşa că i-a pasat-o rapid lui Florian Thauvin.
Fotbaliştii au ajuns la palatul Elysee după defilarea triumfală pe Champs Elysee. Sute de mii de oameni au umplut legendarul bulevard parizian ca să-i aclame pe fotbaliştii antrenaţi de Didier Deschamps.
Ţinând cu rândul trofeul deasupra capului, fotbaliştii au parcurs lent artera ticsită de suporteri euforici, într-un autobuz deschis. În momentul intrării autocarului pe Champs-Elysees, mai multe avioane au survolat Parisul, formând culorile Franţei.
În finală câştigată cu 4 la 2 în fata Croaţiei, campionii mondiali au fost urmăriţi cu sufletul la gura de 19,3 milioane de telespectatori în Franţa, la aproape 20 de ani după ce selecţionata Cocoşului Galic câştiga primul său titlu mondial.
Metroul parizian a anunţat modificarea temporară a numelor unor staţii în cinstea campionilor mondiali. Astfel, staţia Notre-Dame des Champs a fost redenumită ''Notre Didier Deschamps'', iar Victor Hugo şi-a schimbat numele în ''Victor Hugo Lloris'', după căpitanul şi portarul echipei Franţei.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!