Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cupa Mondială: Spania a câștigat grupa B, după 2-2 cu Maroc. Va întâlni Rusia

Echipa Spaniei a câştigat Grupa B a Cupei Mondiale de fotbal din Rusia şi va juca în optimi cu selecţionata ţării gazdă, după ce a obţinut dramatic un rezultat egalitate, 2-2 (1-1), cu Marocul, luni seara, la Kaliningrad.

Fosta campioană mondială a evitat cu mare şansă o înfrângere surprinzătoare, egalând în prelungiri, după ce a fost condusă de două ori. Khalid Boutaib (14), En Nesyri (81) au marcat pentru marocani, în timp ce golurile spaniolilor au fost reuşite de Isco (19) şi Iago Aspas (90+1), informează Agerpres.ro

Spania a câştigat grupa după ce Portugalia a fost egalată de Iran în prelungiri (1-1), ''La Roja'' având avantajul numărului mai mare de goluri marcate, la egalitate de puncte şi de golaveraj.

Echipa lui Fernando Hierro a început la cârma jocului, cum era de aşteptat, iar Isco (4) a centrat periculos în faţa porţii, dar mingea a fost reţinută de portar. Iniesta (11) nu a ajuns la o minge trimisă înapoi de Silva în careu, după care ''Leii din Atlas'' au dat lovitura pe contraatac, prin Boutaib (14), care a scăpat singur spre poartă după o neînţelegere Iniesta şi Ramos.

Spania a egalat în min. 19, prin Isco, după o acţiune a lui Iniesta, care a combinat cu Diego Costa. Ibericii au mai avut o oportunitate, dar El Kajoui a reţinut mingea trimisă cu capul de Pique (23).

Citește și
cupa mondiala 2018
Cupa mondială 2018. Polonia, învinsă de Columbia cu 3 - 0 și eliminată din competiție

Marocanii puteau trece din nou în avantaj prin acelaşi Boutaib (25), care a scăpat din nou singur cu De Gea, dar a fost blocat excelent de portar.

Spania a continuat că construiască, dar fără prea multe reuşite, Silva (27) a ratat şutul din careu, Busquets (37) a trimis cu capul peste poartă, iar Diego Costa nu a ajuns la mingea centrată de Iniesta în faţa porţii (45+2.

La reluare, africanii au continuat să fie foarte periculoşi, dar N. Amrabat (55) a şutat direct în vinclu de la 20 de metri. Şansa le-a surâs apoi marocanilor (62), când Saiss a respins de pe linia porţii lovitura de cap a lui Isco. Pique (63) a trimis cu capul puţin pe lângă ţintă.

Echipa antrenată de Herve Renard a trecut din nou la conducere (81), când noul-intrat En Nesyri a reluat splendid cu capul, de lângă Ramos, la cornerul lui Fajr.

Asensio (87) a ratat egalarea, după ce a trimis cu capul la colţul scurt, dar pe lângă ţintă.

Spania a reuşit să marcheze golul al doilea în min. 90+1, prin Aspas, care a reluat cu călcâiul centrarea lui Dani Carvajal. Iniţial golul a fost anulat pentru ofsaid, dar arbitrul a revenit asupra deciziei după consultarea reluărilor video (VAR).

Spania - Maroc 2-2 (1-1) Au marcat: Isco (19), Iago Aspas (90+1), respectiv Khalid Boutaib (14), En Nesyri (81). Kaliningrad, Stadionul Kaliningrad: 33.973 spectatori Cupa Mondială FIFA 2018, Grupa B

Au evoluat echipele: Spania: 1. David De Gea - 2. Dani Carvajal, 3. Gerard Pique, 15. Sergio Ramos (căpitan), 18. Jordi Alba - 5. Sergio Busquets, 10. Thiago Alcantara (20. Marco Asensio, 74) - 21. David Silva (9. Rodrigo, 84), 22. Isco, 6. Andres Iniesta - 19. Diego Costa (17. Iago Aspas, 74). Selecţioner: Fernando Hierro. Rezerve neutilizate: 13. Kepa Arrizabalaga, 23. Pepe Reina - 4. Nacho, 12. Alvaro Odriozola, 14. Cesar Azpilicueta, 16. Nacho Monreal, 8. Koke, 7. Saul Niguez, 11. Lucas Vazquez. Maroc: 12. Monir El Kajoui - 17. Nabil Dirar, 5. Mehdi Benatia, 4. Manuel Da Costa, 2. Achraf Hakimi - 8. Karim El Ahmadi, 14. Mbark Boussoufa (căpitan) - 16. Noureddine Amrabat, 10. Younes Belhanda (11. Faycal Fajr, 63), 7. Hakim Ziyach (20. Aziz Bouhaddouz, 85) - 13. Khalid Boutaib (19. Youssef En Nesyri, 72). Selecţioner: Herve Renard. Rezerve neutilizate: 1. Yassine Bounou - 6. Romain Saiss, 3. Hamza Mendyl, 21. Sofyan Amrabat, 23. Mehdi Carcela, 18. Amine Harit, 9. Ayoub El Kaabi.

Arbitru: Ravşan Irmatov; arbitri asistenţi: Abduhamidullo Rasulov, Jahonghir Saidov (toţi din Uzbekistan); arbitru de rezervă: Mohammed Abdulla Mohammed (Emiratele Arabe Unite); Mohamed Elhammadi (Emiratele Arabe Unite) Arbitru video: Felix Zwayer; arbitri asistenţi video: Mark Borsch, Bastian Dankert (toţi din Germania), Danny Makkelie (Oanda) Cartonaşe galbene: El Ahmadi (22), N. Amrabat (29), Da Costa (31), Boussoufa (31), El Kajoui (88), Hakimi (90+3).

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult