Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cupa mondială 2018. Polonia, învinsă de Columbia cu 3 - 0 și eliminată din competiție

Reprezentativa Columbiei a învins selecţionata Poloniei cu scorul de 3-0 (1-0), duminică seara, pe Kazan Arena, în Grupa H a Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, iar fosta adversară a României în preliminarii este virtual eliminată.

''Los Cafeteros'', care au debutat cu stângul la turneul din Rusia, 1-2 cu Japonia, s-au impus prin golurile marcate de Yerry Mina (40), Radamel Falcao (70), Juan Guillermo Cuadrado (75).

În prima repriză, cele două echipe au căutat punctele slabe, dar au sfârşit prin a se anihila reciproc, deşi sud-americanii au avut mai mult iniţiativa. Prima ocazie notabilă a venit abia în min. 36, când Cuadrado a pătruns pe flancul drept, dar şutul său-centrare a fost respins de portarul Szczesny, coechipierul său de la Juventus.

Columbia a deschis scorul în min. 40, când fundaşul Yerry Mina a reluat cu capul, din centrarea lui James Rodriguez.

Echipa antrenată de argentinianul Jose Pekerman a început mai bine şi repriza secundă, dar şuturile lui Quintero şi Falcao s-au dus în afara porţii. Nici James Rodriguez (53) nu a avut mai multă şansă, fiind blocat de Bednarek, în timp ce Quintero (56) nu s-a ales decât cu un corner.

Citește și
Anglia - Panama, Cupa Mondială
Cupa Mondială 2018. Anglia a învins cu 6-1 Panama și s-a calificat în optimi

Polonia putea schimba soarta partidei în min. 58, când Lewandowski a rămas singur cu Ospina, dar a fost blocat excelent de acesta.

Columbienii s-au desprins în min. 70, când Falcao a fost angajat excelent de Quintero şi l-a învins pe portarul polonez cu un şut cu exteriorul. Pentru ''El Tigre'' a fost primul său gol la Cupa Mondială, deoarece la ediţia din 2014 a lipsit, fiind accidentat.

Sud-americanii au tranşat soarta meciului în min. 75, când Cuadrado a scăpat pe contraatac, după o pasă de la James Rodriguez şi a marcat fără probleme.

Polonezii nu au reuşit nici măcar golul de onoare, deoarece Uribe (81) a blocat salvator la şutul lui Krychowiak, iar Ospina a respins de sub transversală (88) şutul lui Lewandowski, de la 22 de metri.

Columbia putea să mai marcheze o dată, dar Bednarek (84) a respins din faţa porţii goale mingea trimisă cu călcâiul de Uribe.

Polonia nu a trecut niciodată de grupă după ce a pierdut primul său meci la o ediţie a Cupei Mondiale, iar acum speră să obţină măcar o victorie, în ultimul meci din grupă.

Cele două echipe nu s-au întâlnit până acum într-un meci oficial, dar au disputat cinci partide amicale, Columbia câştigând-o pe ultima, cu 2-1, la Chorzow, în 2006.

Nawalka a jucat ultimul său meci la naţională (34 selecţii) în 1980, într-un meci amical câştigat de Polonia cu 4-1 la Bogota.

În celălalt meci al grupei, disputat tot duminică, Japonia şi Senegalul au terminat la egalitate, 2-2. Ultimele jocuri din grupă vor avea loc pe 28 iunie, Japonia - Polonia, la Volgograd (Volgograd Arena), şi Senegal - Columbia, la Samara (Samara Arena). În afara Poloniei, celelalte trei echipe au şanse de calificare în optimi.

Polonia - Columbia 0-3 (0-1) Au marcat: Yerry Mina (40), Radamel Falcao (70), Juan Guillermo Cuadrado (75). Kazan, Kazan Arena: 42.873 spectatori Cupa Mondială FIFA 2018, Grupa H

Au evoluat echipele: Polonia: 1. Wojciech Szczesny - 20. Lukasz Piszczek, 5. Jan Bednarek, 2. Michal Pazdan (15. Kamil Glik, 80) - 18. Bartosz Bereszynski (14. Lukasz Teodorczyk, 72), 10. Grzegorz Krychowiak, 6. Jacek Goralski, 13. Maciej Rybus - 19. Piotr Zielinski, 9. Robert Lewandowski (căpitan), 23. Dawid Kownacki (11. Kamil Grosicki, 57). Selecţioner: Adam Nawalka. Rezerve neutilizate: 12. Bartosz Bialkowski, 22. Lukasz Fabianski - 3. Artur Jedrzejczyk, 4. Thiago Cionek, 16. Jakub Blaszczykowski, 8. Karol Linetty, 17. Slawomir Peszko, 21. Rafal Kurzawa, 7. Arkadiusz Milik. Columbia: 1. David Ospina - 4. Santiago Arias, 23. Davinson Sanchez, 13. Yerry Mina, 17. Johan Mojica - 8. Abel Aguilar (15. Mateus Uribe, 32), 5. Wilmar Barrios - 11. Juan Guillermo Cuadrado, 20. Juan Quintero (16. Jefferson Lerma, 73), 10. James Rodriguez - 9. Radamel Falcao (căpitan; 7. Carlos Bacca, 78). Selecţioner: Jose Pekerman. Rezerve neutilizate: 12. Camilo Vargas, 22. Jose Fernando Cuadrado - 2. Cristian Zapata, 3. Oscar Murillo, 18. Farid Diaz, 14. Luis Muriel, 19. Miguel Borja, 21. Jose Izquierdo.

Arbitru: Cesar Ramos; arbitri asistenţi: Marvin Torrentera, Miguel Hernandez (toţi din Mexic); arbitru de rezervă: Julio Bascunan (Chile); arbitru asistent de rezervă: Christian Schiemann (Chile) Arbitru video: Mauro Vigliano (Argentina); arbitri asistenţi video: Roberto Diaz (Spania), Gery Vargas (Bolivia, Daniele Orsato (Italia) Cartonaşe galbene: Bednarek (61), Goralski (85).

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult