Ziua Culturii Naționale, marcată printr-o serie de expoziții și evenimente culturale. Unde au putut intra gratis spectatorii
Your browser doesn't support HTML5 video.
Numeroase instituții din București și din țară au pregătit tururi ghidate, expoziții și proiecții de film, care s-au bucurat de succes, pentru că și vremea a fost în sărbătoare.
Muzeul Antipa din Bucureşti a fost plin, iar intrarea a fost gratuită de ziua lui Eminescu.
Părinte: „E dorința lui aproape lunar să vină la Antipa.”
Copil: „De obicei îmi place să alerg, dar acum vreau și eu să mă uit pe aici, n-am mai mers de câteva luni”
„Vrem să vizităm, am auzit că este intrarea gratuită și vrem să vedem că nu am mai fost demult” spun alți vizitatori.
Actorii Emilia Popescu, Rodica Mandache, Nicu Alifantis, Horațiu Mălăele și George Mihăiță au fost ghizi în cinci case memoriale ale scriitorilor din București. Rodica Mandache i-a condus pe vizitatori în casa lui Anton Pann.
„Casa asta este o casă cu Dumnezeu în pereți. Mai știm ceva despre imn, dar nimeni nu știe, după cum a spus Nichita Stănescu, că a fost un geniu și pe lista geniilor noastre este printre locul unu, doi trei”, spune actrița.
Ziua Culturii Naționale se desfășoară și anul acesta în condiții speciale, cu multe restricții.
Rodica Mandache: „Actriță fiind, mi se pare că e mai bine decât în alte dăți, pentru că așa îmi dau seama cât de interesați sunt oamenii, cât de tare suferă că în sala sunt 30% sau 50%. Dacă suntem aici, în muzeul meu preferat, Muzeul Anton Pann e un loc cu Dumnezeu în pereți, înseamnă că sărbătorim ziua așa cum trebuie și că ni se întâmplă un lucru deosebit.”
La Hanul Gabroveni găsim expoziții, proiecții de film şi ateliere de dans. Andreea Novac, coregraf: „Atelierul e de fapt un program mai mare, se numește unshamed dance și e o modalitate prin care noi încercăm să aducem puțin mai aproape de oameni dansul contemporan.”
Raluca Ganea, șef serviciul de proiecte culturale: „Am încercat anul acesta să facem ceva mai atipic și să aducem artiștii contemporani care au creat lucruri valoroase în ultimii doi ani de pandemie, sunt peste 10 evenimente culturale pe care le propunem, de la ateliere de dans, la proiecții de film, la expoziții.”
Muzeul Naţional de Artă primeşte vizitatori sâmbătă noapte, iar pe scena Teatrului Naţional vor urca artiști precum Oana Pellea, Maia Morgenstern sau Horațiu Mălăele.