Premiile Oscar 2024 | Ce trebuie să știm despre nominalizările din acest an. Gala va fi transmisă, LIVE, pe VOYO
Your browser doesn't support HTML5 video.
„Oppenheimer”, care spune povestea celui supranumit „părintele bombei atomice”, conduce lista nominalizărilor. A adunat 13 nominalizări, inclusiv pentru cel mai bun regizor și pentru cel mai bun film.
Lungmetrajul este urmat de „Poor Things”, cu 11 nominalizări. „Killers of the Flower Moon” este luat în considerare la zece categorii, iar „Barbie” a obținut opt nominalizări.
La Oscarul pentru cea mai buna actriță: Lily Gladstone, Carey Mulligan, Emma Stone, Annette Bening și Sandra Huller.
La categoria cel mai bun actor, Cillian Murphy este dat câștigator de aproape toate publicațiile de specialitate pentru rolul din „Oppenheimer”.
Al doilea favorit este Paul Giamatti pentru interpretarea din pelicula „The Holdovers”.
Bradley Cooper a fost nominalizat, de-a lungul timpului, de 12 ori la Oscar, dar nu a câștigat niciodată. Are o șansă anul acesta cu rolul din filmul „Maestro”.
E un spectacol, ne așteptăm la un spectacol și diseară?
Irina Margareta Nistor: „Da, categoric că da, pentru că s-au gândit să fie cât mai spectaculos, pentru că e un an aparte, dar, pe de altă parte, din cele zece filme, absolut toate sunt de văzut și marea majoritate au rulat și la noi în cinematografe sau încă mai rulează, și cred că asta ar trebui să ne bucure, pentru că ne uităm așa, fără să fim în cunoștință de cauză”.
Comparativ cu anii precedenți, cum vi se pare selecția?
Irina Margareta Nistor: „O selecție mult mai solidă și mult mai sofisticată, și mult mai diferită. Adică fiecare film în parte, n-ai niciun moment de plictiseală, adică fiecare e pentru un alt gen de public sau pentru un public care preferă și una și alta. Uite, acum ești mulțumit că ai și un „Oppenheimer”, care este extraordinar. „The Holdovers”, despre care spuneau niște confrați că e foarte sentimental. Nu, nu-i sentimental. Un film despre ce înseamnă să fii profesor, ce înseamnă să fii profesor adevărat, ce înseamnă greaca veche, ce înseamnă latina, ce înseamnă să ai niște elevi cărora să le fii un maestru adevărat”.
Mai multe detalii, în VIDEO.
Gala Premiilor Oscar este difuzată LIVE pe VOYO, în această noapte, de la ora 01:00.