Premieră emoționanță la Teatrul Național de Operă din Galați. Actorii au jucat fără public
Your browser doesn't support HTML5 video.
Musicalul "Bună seara, domnule Wilde!" a fost transmis în direct pe o reţea socială şi s-a bucurat de sute de aprecieri din partea publicului.
Actorii teatrului pregăteau de mai mult timp premiera spectacolului "Bună seara, domnule Wilde!" şi au ţinut neapărat să-l joace în ziua şi la ora la care era programat. Numai că de data asta, sală a fost goală, însă cu câteva sute de urmăritori în mediul online.
Dan Mirea, regizorul piesei: "V-am simţit la fel de aproape, ca de fiecare dată când umpleţi această sală."
Piesa, cunoscută şi iubita de altfel de către public, este o comedie românească, după ''Ce înseamnă să fii Onest'', de Oscar Wilde.
Teodor Nită, managerul Teatrului Naţional de Operă şi Operetă "Nae Leonard", Galaţi: "Cel mai important este să rămâneţi acasă. Şi noi vom fi acasă şi vom face ceea ce va trebui să faceţi şi voi: să ne protejăm. Să fiţi sănătoşi!"
Pe scenă au fost aproximativ 25 de persoane şi, pentru că spectacolul să se poată desfăşura, chiar şi fără public, au fost necesare aprobări din partea autorităţilor locale.
La final, contrar obiceiului, actorii şi-au aplaudat publicul care le-a fost alături online.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!