Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Opera din Cluj-Napoca a ieșit în stradă. Ce evenimente artistice inedite sunt programate în centrul orașului

Your browser doesn't support HTML5 video.

La Cluj-Napoca, opera iese în stradă. Timp de patru zile, artiștii urcă pe scene neconvenționale, în aer liber, în cadrul unor evenimente artistice inedite.

Iubitorii de muzică au fost așteptați, joi, cu o serată italiană.

Festivalul „Opera Aperta” a început, joi seară, cu concertul „Innamorato di te", care timp de două ore a transformat Piața Unirii din Cluj-Napoca într-un loc plin de emoție și entuziasm. „Vivo per lei”, „Caruso” sau „Parla piu piano” sunt doar câteva dintre melodiile care au atras publicul.

Spectator: „Pentru mine înseamnă foarte mult, pentru că nu este muzică din aia bum-bum. De câte ori avem timp, participam, sigur, câteodată chiar și când e vremea proastă”.

Spectatoare: „Este un cadou oferit clujenilor de către Operă. Balsam pentru suflet, inimă”.

Citește și
Reprezentație specială a mezzosopranei Ruxandra Donose, la Festivalul Opera Aperta de la Cluj. ”Vocea ei ne va încălzi”
Reprezentație specială a mezzosopranei Ruxandra Donose, la Festivalul Opera Aperta de la Cluj. ”Vocea ei ne va încălzi”

Baritonul Florin Estefan și tenorul Eusebiu Huțan au fost cei care au deschis festivalul, alături de un invitat special. Giancarlo Palena, premiat la cele mai importante competiții internaționale, a fost cel care a surprins pe toată lumea cu acordeonul său.

După ce a cucerit publicul pe micile ecrane, Familia Addams va ajunge vineri seară pe scena Operei, într-un musical de excepție. Tot vineri seară, în centrul orașului, pianistul Dima Belinski, fost concurent la Românii au Talent, va oferi un spectacol în care muzica se îmbină perfect cu elemente de comedie.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult