Mircea Cărtărescu a început turneul de promovare în SUA. Succes major din prima zi. GALERIE FOTO
Galerie foto
“Precedat de un tsunami de recenzii aclamative și un prim tiraj epuizat deja, turneul american al lui Mircea Cărtărescu a început ieri (marți – n.red.) la San Francisco cu un eveniment găzduit de unul dintre cele mai cunoscute locuri din istoria literaturii, CityLightsBooks”, a transmis ICR pe Twitter, unde a publicat și câteva imagini de la eveniment.
Recent, Institutul Cultural Român anunța că ICR New York organizează, în perioada 3-14 aprilie 2023, turneul de lansare a ediției în limba engleză a romanului Solenoid de Mircea Cărtărescu, apărut la Editura Deep Vellum, în toamna anului trecut, în traducerea lui Sean Cotter.
Turneul va cuprinde cinci orașe din America de Nord – San Francisco, Seattle, Dallas, Houston și New York, iar evenimentele vor fi organizate în spații foarte cunoscute, precum City Lights Bookstore, Seattle Public Library, UT Dallas, Inprint Publishing și McNally Jackson Books Seaport.
La începutul anului, Mircea Cărtărescu a fost în centrul atenției, după ce Academia Română a respins cererea ca scriitorul să devină membru al instituției. În replică, el a transmis că niciodată nu a visat să fie academician.
„Nu a fost vreodată visul meu să devin academician. Nu mă simt nici la vârsta adecvată, nici la nivelul valoric pe care o academie națională îl presupune”, a transmis el atunci, pe Facebook.