Colecție impresionantă cu discurile lui George Enescu a colecționarului... George Enescu. Are și piese unicat
Your browser doesn't support HTML5 video.
Din colecție fac parte și discuri-matriță ce redau un dialog purtat de acesta în limba engleză. Sunt piese extrem de rare... Bărbatul care a reuşit să adune cele mai valoroase viniluri originale se numește... tot George Enescu.
„Sunt un vechi prieten și sunt foarte bucuros de acest lucru. Sunt, de asemenea, bucuros să vin cu elemente noi. Sper să nu fiu foarte greu de suportat". Așa sună dialogul de pe discul extrem de rar.
Este chiar vocea lui George Enescu, înregistrată în 1950, în timp ce repeta pentru Simfonia a doua de Brahms, cu Orchestra Universității Illinois, din Statele Unite. Discurile-matriță au ajuns în România de puţin timp şi se află în vitrina lui… George Enescu, unul dintre cei mai împătimiţi colecţionari. Preţioasele obiecte, aşezate în ordine cronologică, sunt de-a dreptul impresionante.
„Începe cu o colecţie Columbia, editata între anii 1924-1929, sunt primele discuri ale lui ca înregistrări, realizate în Statele Unite. Urmează perioada în care devine dirijor, în perioada 1930-1940. Apoi avem discurile din Statele Unite, din anii 50, când deja apar vinilurile. Ajungem în perioada de sfârşit a vieţii, în care George Enescu era bolnav şi sunt concerte de Bach dirijate din scaun" explică colecționarul.
Cele mai scumpe discuri originale pot ajunge şi la zece mii de dolari. Iar unele dintre ele vin la pachet cu poveşti impresionante. În 1950, când se aniversau 200 de ani de la naşterea lui Bach, casele de discuri au apelat la cei mai buni violonişti ai vremii pentru înregistrări.
George Enescu, colecționar: „Enescu se duce grav bolnav. Cântă prost – prost tehnic. Criticii îl fac praf. Discul nu se vinde. Voiau să le arunce. Se hotărăsc cei care l-au editat să îl facă cadou statului comunist roman, noului regim. Trimit o serie limitată, de 500 de discuri."
Peste ani, specialiştii au înţeles că Enescu încercase o interpretare deosebită, cu o înclinaţie diferită a arcuşului, iar dintre discurile cu muzica marelui compozitor român, acestea au devenit cele mai valoroase.
Colecţionarul George Enescu a început să cumpere înregistrări cu cel căruia îi poartă numele, acum cinci ani, când a aflat că, în România, nu exista o arhivă completă.
George Enescu, colecţionar: „Am luat unul, am luat două, licitaţii şi, deodată, am zis "ce-ar fi să le aduc eu pe toate la mine în casă, sau în România, să le vadă lumea, dacă tot stau împrăştiate în toate ţările.". Îmi lipsesc zece."
„Cred că este un exerciţiu de cultură absolut necesar pentru oricine vrea să afle mai mult despre Enescu. Şi cred că e timpul să aflăm mai mult despre Enescu, să-l ascultăm mai mult pe Enescu" crede un vizitator al expoziției.
„Este o colecţie unicat. Este impresionantă” îl completează un prieten, venit și el să vadă discurile.
Cele mai multe discuri sunt cumpărate din străinătate, aduse chiar din Statele Unite sau Japonia. Colecţionarul în vârstă de 53 de ani spune că nu ştie cât ar putea să valoreze tot ceea ce a strâns până acum, dar unele piese sunt inestimabile. Vrea să i le lase moştenire fiului său, care acum are 14 ani.