Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Apelul lui Tudor Chirilă de susținere a petiției ”Opriți distrugerea CULTURII!”. Ce spune despre ”Ordonanța lu’ Marcel”

Tudor Chirilă și-a arătat susținerea pentru petiția ”Opriți distrugerea CULTURII!”, menită să împiedice adoptarea unei OUG într-o formă care va duce la desființarea a zeci de teatre și muzee din toată țara.  

Actorul Tudor Chirilă promovează petiția ”Opriți distrugerea CULTURII!”, care a adunat de sâmbătă până joi peste 25.000 de semnături și a fost distribuită de mai bine de 4.500 de ori pe Facebook.

Petiția poate fi consultată și semnată AICI.

”Pentru că ei nu știu să colecteze au zis "hai să sărim (și) pe cultură". Pentru că de 33 de ani fură, au zis să ia (și) de la cultură. Pentru că nu vor să umble la disponibilizările consistente de bugetari inutili, plimbători de hârtii, au zis că pot ataca (și) cultura.

Nu neapărat pe aia mare, ci mai ales pe aia mică, aia din zonele unde e mai multă nevoie de ea. Asta în timp ce cu ajutorul păpușilor de la CCR și-au asigurat pensiile speciale.

Citește și
teatru
Petiție adresată premierului Ciolacu. Guvernul vrea să desființeze prin OUG zeci de teatre din toată țara

După aia se plâng că Uniunea Europeană ne confiscă “identitatea națională”, ba chiar obțin voturi cu chestia asta. Ordonanța lu’ Marcel lovește în cultura mică, în teatrele mici sau în teatrele de copii cu puțini angajați sau în muzee”, a scris Tudor Chirilă pe Facebook.

Actorul prezintă și petiția despre care care vorbește, cerând oamenilor să o semneze și să o distribuie în continuare.  

”Ce vor să facă pe scurt? Prin "proiectul de ordonanță privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice" vor să desființeze posturile  vacante, neocupate până la data intrării în vigoare a ordonanței. Adică dacă un teatru nu are electrician sau șef mașinist până la data limită, ulterior nu (mai) poate angaja.

Dar să ne amintim cine a măcelărit ajutorul acordat lucrătorilor culturali în pandemie astfel încât s-a ajuns la exodul în masă al profesioniștilor care au fost obligați să se reconvertească?

Instituțiile de cultură au un regim diferit prin natura activității lor, ajung să fie desființate posturi fără de care activitatea lor nu se poate desfășura.

A doua chestiune ar fi că instituțiile cu mai puțin de 50 de angajați se vor comasa cu alte instituții sau se vor desființa, pur si simplu. Foarte multe teatre de copii sunt în situația respectivă, deasemenea muzee. Prin comasare anumite instituții își pierd încadrarea juridică, practic se desființează”, explică Tudor Chirilă.

Tudor Chirilă: Inițiatorii OUG de distrugere a culturii românești, mânați de incompetență, disperarea și rea voință

Artistul încearcă să deslușească resorturile unei decizii a Guvernului României de a distruge, la propriu, tot ce înseamnă cultură în toate micile orașe ale țării.

Iar concluzia este că cei care au întocmit acest draft de OUG sunt mânați, deopotrivă, de incompetență, disperare și rea voință.

”Când vezi asemenea măsuri te gândești dacă este rea voință, disperarea sau doar incompetență. Când iei niște măsuri de tipul “one size fits all” mă gândesc că e mai mult despre incompetență, dar când vezi disperarea cu care se agață de conservarea privilegiilor lor, deși cheltuielile statului au scăpat de sub control, îți dai seama că este și despre rea voință.

Vă rog pe toți să citiți (mai sunt și alte măsuri aberante) și să semnați petiția de la linkul din primul comentariu”.

Petiția inițiată de Vladimir Anton, directorul artistic al Teatrului Municipal Miercurea Ciuc, are la bază un memoriu semnat de 50 de manageri ai unor instituții de cultură din toată țara, adresat premierului Marcel Ciolacu.  

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult