UE și UK au convenit că discuţiile privind acordul comercial post-Brexit vor continua
Your browser doesn't support HTML5 video.
„Amândoi credem că e responsabil la acest moment să facem un efort suplimentar”, a declarat ea.
Un comunicat comun a fost emis de prim-ministrul britanic şi de preşedinta CE.
„Am avut o discuţie telefonică utilă astăzi. Am discutat principalele subiecte nerezolvate. Echipele noastre de negociere au lucrat fără oprire în ultimele zile. Şi, în ciuda epuizării, după aproximativ un an de negocieri, în ciuda faptului că termenele limită au fost depăşite de multe ori, credem că este responsabil la acest moment să facem eforturi suplimentare. Am mandatat în consecinţă negociatorii noştri să continue discuţiile şi să vadă dacă un acord, chiar şi în acest stadiu, poate fi atins”.
Von der Leyen a adăugat că negocierile vor continua la Bruxelles.
Regatul Unit se află într-o perioadă de tranziţie până la 31 decembrie 2020, timp în care va continua să aplice regulile europene. Bruxellesul şi Londra profită de acest lucru pentru a negocia un acord privind viitoarea lor relaţie, în special legătura comercială, cu speranţa că ar putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2021.
În cazul absenţei unui asemenea acord pentru a proteja circa 1 miliard de euro anual proveniţi din tarife şi cote, atunci companiile din Regatul Unit şi UE vor avea de suferit şi viitoarea relaţie comercială UE-Londra va trebui să fie guvernată doar de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului.
Consecinţele negative s-ar resimţi şi asupra pieţelor financiare şi ar provoca haos în lanţurile comerciale deja afectate de costul economic al pandemiei de COVID-19.
De partea sa, Uniunea Europeană doreşte ca Regatul Unit să rămână legat de forţa de muncă a blocului comunitar, de standardele sociale şi de mediu, ca şi de regulile privind ajutorul de stat.