Marea Britanie ar putea să nu mai părăsească UE niciodată. Avertismentul Theresei May
May spune că scad astfel şansele ca Regatul Unit să părăsească blocul european, scrie The Guardian.
May a declarat că ar fi „un simbol al eşecului colectiv politic al parlamentului” participarea Marii Britanii la alegerile europarlamentare din mai, lucru care ar putea fi necesar din cauza unei amânări de lungă durată. Ea a avertizat că, dacă parlamentarii nu îi vor susţine acordul, s-ar putea ca Marea Britanie să nu părăsească Uniunea Europeană timp de luni bune „sau chiar niciodată”, scrie news.ro. May a recunoscut că şi dacă acordul ei va fi aprobat de parlamentul britanic înaintea summit-ului Consiliului European de joi, guvernul va avea nevoie de o amânare „tehnică scurtă”. „Nu este un deznodământ ideal – am fi putut şi ar fi trebuit să părăsim UE pe 29 martie”, a declarat ea. „Însă este ceva ce poporul britanic ar accepta dacă ar duce la livrarea Brexitului. Alternativa, dacă parlamentul nu va aproba acordul, ar fi mult mai rea”, a precizat May. Scriind pentru Sunday Telegraph, ea a afirmat că liderii UE vor cere „un scop clar” pentru a permite o amânare mai lungă decât una tehnică scurtă. Într-un mesaj adresat celor care doresc un alt acord al Brexitului, ea a afirmat: „Dacă propunerea ar fi să o luăm de la capăt şi să negociem un nou acord, acest lucru ar însemna o amânare mult mai lungă – care va obliga aproape sigur Regatul Unit să participe la alegerile europarlamentare din mai”. „Ideea ca poporul britanic să voteze pentru a alege europarlamentari la trei ani după ce au votat pentru a părăsi UE pare de neconceput. Nu ar putea exista un simbol mai clar al eşecului politic colectiv al parlamentului”, a continuat May. „Toate aceste lucruri fac alegerea pe care o au de făcut parlamentarii mai clară decât a fost vreodată. Dacă parlamentul poate găsi o modalitate de a susţine acordul Brexitului înaintea summit-ului Consiliului European, atunci Regatul Unit va părăsi UE în această primăvară, fără să participe în alegerile europarlamentare şi putem merge mai departe şi construi relaţia cu UE. Dacă nu se poate, nu vom părăsi UE timp de luni bune, sau chiar niciodată”, a adăugat May. May a precizat: „Ştiu că voi fi nevoită să fac mai multe pentru a-i convinge pe alţii, precum şi pe cei de la DUP (Partidul Unionist Democrat – Irlanda de Nord), dacă doresc să am succes în a găsi o majoritate pentru a susţine acordul. Acesta rămâne scopul meu. Este singura cale de a ieşi din impasul actual”.
Laburiştii vor forţa o moţiune de cenzură dacă acordul de retragere va fi din nou respins de Parlament
Opoziţia laburistă britanică va forţa supunerea la vot a unei moţiuni de cenzură în cazul în care premierul Theresa May pierde din nou în Parlament votul asupra acordului de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană, a anunţat duminică liderul Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, potrivit Reuters.
''Am avut deja o moţiune de cenzură. Se pare că guvernul îşi va prezenta din nou propunerile în parlament în săptămâna care vine. Presupun că va fi înfrânt din nou, întregul proces pe care îl conduce este contracronometru. Cred că în acel moment o moţiune de cenzură ar fi potrivită. Şi atunci va trebui să spunem că trebuie să aibă loc alegeri generale'', a spus Corbyn.
Parlamentul de la Londra a aprobat joi seară moţiunea prin care guvernul condus de Theresa May cere o amânare a Brexitului după data de 29 martie, amânare care mai trebuie însă acceptată şi de liderii europeni.
Sursa: News.ro
Etichete: bruxelles , brexit , amanare , theresa may
Dată publicare: 17-03-2019 12:01