Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Liderii UE, frustrați după ce au aprobat noul acord pentru Brexit. "Nu este o zi fericită"

Your browser doesn't support HTML5 video.

Cele 27 de țări, ale Uniunii Europene au aprobat noul acord de ''Brexit'' pentru a evita "haosul" în cazul unei ieșiri forțate a Marii Britanii pe 31 octombrie.

Însă hopul nu este nici pe departe trecut. Sâmbătă, Camera Comunelor, care a respins de trei ori, precedentul document încheiat de Theresa May, va avea o reuniune extraordinară pentru a-şi spune punctul de vedere. Iar comentatorii sunt mai degrabă pesimişti.

Dacă Boris Johnson părea uşurat joi seară după ce a trecut cu bine de negocierile de la Bruxelles, în schimb, liderii europeni nu şi-a ascuns frustrarea.

Donald Tusk, European Council President: „În plan personal, ce simt în acest moment este, sincer să fiu, tristeţe, pentru că în inima mea voi rămâne mereu un adept al rămânerii Regatului în UE."

Angela Merkel, German Chancellor: "Fireşte, nu este o zi fericită, pentru că e vorba de părăsirea Uniunii de către un stat membru."

Citește și
brexit
Analist: Cum va fi afectată economia României de Brexit

Cancelarul german şi-a exprimat totuşi speranţa că epopeea Brexit se apropie de liman.

Angela Merkel, German Chancellor: "Ca să zic aşa, nu am negociat termenii acordului purtând în suflet speranţa că va fi respins (în Parlamentul britanic)."

Înţelegerea protejează integritatea pieţei unice, prevăzând ca Irlanda de Nord să rămână aliniată anumitor norme europene. O va face însă din interiorul vamal britanic, pentru a se evita reapariţia unei frontiere între Irlanda şi Irlanda de Nord şi a menţine Acordul de pace din Vinerea Mare.

Nic Robertson, CNN Internaţional Diplomatic Editor: "Dar toate astea îl costă pe Boris Johson susţinerea din partea aliaţilor nord-irlandezi, dar şi a altor partide britanice: laburiştii, liberal-democratii, nationalistiii scoţieni, care nu vor vota acordul. În acest moment, pare imposibil pentru Boris Johnson să treacă acest Acord prin parlament."

Nigel Farage, liderul partidului Brexit: "Aş rezuma spunând ca Boris a fost un progres, obţinând al doilea cel mai prost Acord din istorie. S-o spunem pe şleau: ăsta numai Brexit nu e!"

Dacă legislativul de la Londra aprobă documentul, va urma o perioadă de tranziţie post-Brexit până la finele anului viitor, dar care poate fi prelungită de comun acord.

Dacă însă, Camera Comunelor respinge Acordul, Boris Johnson va fi obligat să ceară Bruxelles-ului o nouă amânare a Brexitului, până la 31 ianuarie 2020, eventualitate pe care şeful Comisiei Europene a refuzat-o categoric ieri.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult