Ce spun analiștii politici despre Theresa May, după ce Parlamentul a respins acordul
Your browser doesn't support HTML5 video.
Theresa May a fost „trădată" inclusiv de 118 membri ai propriului partid.
În aceste condiţii sunt două scenarii posibile: fie ca Londra să ceară amânarea ieşirii din Uniune, fie să părăsească UE fără acord - pentru că termenul la care Theresa May a anunţat că vor pune în aplicare Brexitul, este 29 martie.
Deocamdată, Guvernul se va confrunta diseară (n.r -miercuri seară) cu o moțiune de cenzură în Parlament, care ar putea duce la alegeri generale.
Așadar, Parlamentul britanic a respins strivitor singurul plan de Brexit existent - şi anume acordul negociat timp de doi ani cu UE de guvernul condus de Theresa May. Printre cei care au spus „nu" se numără şi 118 parlamentari conservatori, din partidul premierului May.
Theresa May, premierul Marii Britanii: „Camera Comunelor a vorbit, iar Guvernul va asculta. Este clar că Parlamentul nu susține acest acord. Dar votul din această seară (n.r - miercuri) nu ne spune nimic despre ce susține Parlamentul, nimic despre modul în care sau dacă intenționează să onoreze decizia pe care poporul britanic a luat-o în referendumul convocat chiar de Parlament. Oamenii și mai ales cetățenii UE care s-au stabilit aici, dar și cetățenii britanici care trăiesc în UE merită clarificări și răspunsuri, cât mai curând posibil.”
Liderul laburist Jeremy Corbin a răsucit cuțitul în rană şi a depus o moţiune de cenzură în guvernul May.
Anand Menon, analist politic: „Cred că Theresa May fie este stăpânită de un simţ la datoriei ieşit din comun, fie e pură tenacitate. Oricum, ce s-a întâmplat aseară (n.r - marți) a fost uluitor. A pierdut la diferenţă uriaşă. Dar s-a adresat imediat Camerei, spunând parlamentarilor: „Poate că mi-aţi distrus acordul, dar nu vă puteţi pune de acord asupra a nimic altceva, aşa că mă duc să dau nişte telefoane şi mă întorc. Nu plec nicăieri".
Rezultatul votului a declanşat urale în fata Parlamentului. Paradoxal, au jubilat atât cei care susţin Brexitul, cât şi partizanii rămânerii în Uniune.
„E încă un cui în coşciugul Brexit-ului. Nu vom ieşi din Uniunea Europeană!”
„Cred că Theresa May trebuie să plece şi să fie înlocuită de cineva care e angajat cu toată fiinţa pentru Brexit. În sufletul ei, Theresa May a rămas mereu o adversară a Brexit-ului. Şi chiar asta e problema.”
Liderii europeni au transmis că regretă rezultatul votului și au cerut guvernului britanic să-și clarifice intențiile. Preşedintele Klaus Iohannis a dat asigurări că toate statele membre ale Uniunii sunt unite în ceea ce priveşte Brexit-ul şi nu sunt dispuse să renegocieze acordul.
Klaus Iohannis, preşedintele României: „Aşteptam poziţia UK, dar nu e cazul să intrăm în fibrilaţii, nu trebuie să intre nimeni în panică, nu e cazul să ne aruncăm în scenarii. UE 27 e pregătită pentru toate variantele posibile. Şi noi suntem pregătiţi să ajucam rolul de preşedinţie a UE. Nimeni nu trebuie să-şi facă problem despre românii din UK, avem soluţii".
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: Pro TV
Etichete: brexit , acord brexit , brexit fără acord , iesire marea britanie din ue
Dată publicare: 16-01-2019 13:10