Ambulanță privată, zdrobită de tren în apropiere de Bumbești-Jiu. Șoferul n-a avut nicio șansă
Your browser doesn't support HTML5 video.
Trecerea este marcată doar cu un indicator și, așa cum se întâmplă în multe zone din țară, vizibilitatea este redusă din cauza vegetaţiei.
Cu puţin înainte de 6 dimineaţa, în apropiere de Bumbeşti-Jiu, ambulanţa, în care se afla doar şoferul de 48 de ani, se indrepta spre un pacient dependent de dializa. Barbatul nu a oprit la trecerea cu calea ferată, nesemnalizată acustic şi luminos și fără barieră.
Pe șosea nu sunt urme de frânare. În acel moment, un tren a venit dintre copaci și a intrat în plin în ambulanța care, în urma impactului, a fost târâtă 200 de metri pe calea ferată. Mecanicul locomotivei: „El nu a observat, deloc nu m-a observat.” Florin Chisim - purtător de cuvânt ISU Gorj: „S-a intervenit pentru extragerea din autovehicul a victimei și aplicarea manevrelor de resuscitare, din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva." Cei care circulă des prin zonă spun că de ani de zile este vizibilitate zero la aceasta trecere, pentru că nimeni nu curăță vegetația din apropierea căii ferate. Si mai grav este ca in toata ţara avem 400 de astfel de treceri de cale ferată, fără bariere. Şofer: „Nu avem vizibilitate nici pe partea asta, nici pe partea cealaltă, întotdeauna trebuie să ajungem până în față acolo să ne asigurăm și asta e foarte periculos.”
Reporter: De aia s-a și întâmplat de dimineață
Şofer: „Da, cu siguranță, nu e vizibilitate deloc." Şofer: „Asta e dintotdeauna, de 20-30 de ani, vizibilitate zero, dacă nu stai acolo pe calea ferată, nici nu-i vezi" Şofer: „Ar merita să fie puse bariere, ca să fim singuri că nu se mai întâmplă așa ceva." În urma accidentului, trei trenuri de călători au rămas blocate în gări.
Reporter: Stați de mult timp?
Călător tren: „De vreo două ore.”
Reporter: Și v-au zis vă duc mai departe?
Călător tren: „Da, trebuie să ne continuăm traseul.”
Reporter: Cu întârziere
Călător tren: „Exact." Polițiștii fac cercetări pentru ucidere din culpă. Dacă ancheta va scoate la iveală că tragedia s-a produs şi din lipsa vizibilității, administratorul căii ferate riscă o amendă de până la 15 mii de lei.