Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ludovic Orban, față în față cu Andreea Esca. ”Dacă îl voi înfrunta pe Ciolacu în turul 2, garantez 100% că voi câștiga”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Știrile PRO TV continuă seria de interviuri cu principalii candidați la prima funcție în stat, iar invitatul de miercuri seara este Ludovic Orban, președintele Forța Dreptei.  

La Știrile PRO TV, continuă seria interviurilor pe care Andreea Esca le ia celor mai importanți candidați la funcția de președinte al României. Invitatul de miercuri seară este președintele partidului Forța Dreptei, Ludovic Orban.

În cursa pentru Cotroceni a intrat și invitatul Știrilor PRO TV din această seară, Ludovic Orban, fost premier, în prezent președinte la Forța Dreptei.

Andreea Esca: Candidați la cea mai înaltă funcție în stat. Asta după ce ați candidat de două ori la Primăria Capitalei și ați pierdut. Ce șanse credeți că aveți acum și de ce? Cu cine credeți că ați putea ajunge în turul doi?

Citește și
Ludovic Orban
Orban, întrebat dacă ar doborî dronele ruseşti, ca preşedinte: Aş notifica Rusia şi aş solicita doborârea dronelor

Ludovic Orban: Am intrat în cursă cu scopul de a câștiga alegerile. Mă recomandă o vastă carieră în serviciul public. O carieră care este în plină lumină publică, în care am servit cetățeanul. Sunt un om care nu a fost parașutat pe ultimul etaj al clădirii puterii de cineva, nu m-a băgat nimeni într-un lift ca să mă suie fără efort până la ultimul etaj al puterii. Am urcat pe jos, treaptă cu treaptă, de multe ori a trebuit să mai urc o dată pentru că unii deținători de putere mi-au mai dat un brânci pe scări. Tot ce am obținut a fost prin muncă, prin efort, prin cinste, prin corectitudine față de cetățean. Consider că unul dintre atuurile mele este că sunt un om cinstit și care poate fi cu adevărat un președinte care să dea direcția corectă în România.

Andreea Esca: Ați avut de-a lungul vremii funcții foarte importante în statul român. Regretați vreo decizie, vă simțiți responsabil pentru ceva ce nu a mers bine în România?

Ludovic Orban: Nu am putut să rezolv toate problemele și toate provocările. Ca prim-ministru nu am avut ocazia să guvernez un mandat de 4 ani de zile, cu o majoritate parlamentară certă. Am fost un an de zile premier, un premier care s-a confruntat cu cea mai gravă criză pe care a trăit-o un cetățean român de la Revoluție încoace, criza pandemică, criza economică asociată crizei pandemice.

România, în primul rând, a trecut prin pandemie în picioare și a fost ferită de experiențele dramatice a multor altor țări. Măsurile economice au dus la o situație în care, de exemplu- numărul insolvențelor este mult mai mare acuma în 2024 decât a fost în perioada pandemică, deși noi am avut o prăbușire, efectiv, a economiei.

Am generat măsuri economice care au ajutat companiile, au ajutat cetățenii, de la IMM Invest, până la plata șomajului tehnic. Am un regret: am ținut cont prea mult de propunerile alea care au fost formulate consiliul acela tehnico-științific. Trebuia să se închidă economia dacă îi ascultam integral.

Trebuia să nuanțez un pic anumite categorii de măsuri. De exemplu, eu nu am fost de acord să închidem piețele, să închidem școlile și să interzicem pelerinajele religioase. Numai că această decizie a fost luată la prezența președintelui la ședința de guvern și era foarte greu ca după anunțul președintelui să pot să schimb ceva.

Andreea Esca: Cu cine ați prefera să ajungeți în turul 2? 

Ludovic Orban: Mi-aș dori să ajung cu un candidat democrat, un candidat care să aibă o ofertă politică serioasă, care să aibă un background potrivit. Dacă îl voi înfrunta pe Ciolacu în turul 2, garantez 100% că voi câștiga.

Andreea Esca: Are nevoie clasa politică de oameni noi? Cine sunt aceștia, dacă ne referim la partidul dvs?

Ludovic Orban: Cu siguranță, permanent este nevoie de oameni noi, dar mai ales în viața publică este necesar să crească calitatea vieții publice, iar calitatea vieții publice nu poate să crească decât dacă intră oameni de calitate în politică, care schimbă năravurile care au caracterizat până acum pe foarte mulți dintre oamenii politici.

Avem foarte mulți oameni noi, oameni tineri, care provin din mediul de afaceri, din zona profesiilor liberale, oameni care se vor afirma de-a lungul timpului, alături de parlamentarii liberali care au venit alături de mine în momentul în care am trecut în opoziție, am plecat din PNL, pentru că nu am acceptat trădarea electoratului de dreapta care a fost făcută de Iohannis și de conducerea PNL când au readus PSD la putere.

Andreea Esca: Pe cine ați numi premier, în cazul în care ați ieși președinte? Conform sondajelor, PSD va avea cel mai mare scor electoral, l-ați numi pe Marcel Ciolacu?

Ludovic Orban: Cu siguranță, un premier care să fie de orientare liberală, din bazinul de centru-dreapta, dar cu siguranță voi face tot ce este posibil ca să evit numirea unui premier PSD.

După ce voi intra în turul 2 voi ști să dau un mesaj către cetățenii români și de mobilizare și la alegerile parlamentare, pentru asigurarea unei majorități de centru-dreapta.

Andreea Esca: Dacă ajungeți la Cotroceni, ce ați face altfel decât a făcut Klaus Iohannis? 

Ludovic Orban: Aș face aproape totul altfel față de Klaus Iohannis. Aș fi un președinte prezent în primul rând, nu un președinte absent. Un președinte implicat, nu un președinte care privește de la distanță, observă cu atenție.

Aș transparentiza toate cheltuielile publice, aș fi un președinte simțitor, uman, preocupat de nevoile pe care le au românii, deschis, un președinte care comunică cu societatea, un președinte care spune adevărul, care să-și pună umărul la dispoziție atunci când cineva are nevoie, un președinte care să întindă mâna atunci când cineva o ia la vale și are nevoie de o mână care să-l ridice. Un președinte sensibil, uman, cu adevărat preocupat de viața fiecărui român.  

Andreea Esca: Candidați pe culoarul dreptei, împotriva lui Nicolae Ciucă (PNL). Nu credeți că în acest fel micșorați șansele dreptei, atât la parlamentare, cât și la prezidențiale?

Ludovic Orban: Eu nu candidez împotriva nimănui, eu candidez pentru România, iar în ceea ce privește electoratul liberal am convingerea că mă consideră pe mine un reprezentant autentic al liberalismului, un om care are o carieră de 34 de ani în slujba liberalismului, un om care a susținut consecvent ideile, valorile, principiile, soluțiile liberale, un om care niciodată nu a virat la stânga sau a bătut în retragere cu stânga post-comunistă.

Până acum, pe platoul Știrilor PRO TV au fost invitați Marcel Ciolacu (PSD), Mircea Geoană (independent), Nicolae Ciucă (PNL), George Simion (AUR) și Elena Lasconi (USR).

18 politicieni, și-au depus dosarele pentru alegerile prezidențiale din noiembrie, iar de mâine candidaturile lor rămân definitive.

Datele calendarului electoral arată că peste două zile vom afla și ordinea în care aceștia vor apărea pe buletine de vot. Campania electorală, începe din 25 octombrie, dar pe scena politică sunt deja mai multe frământări și scandaluri.  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult