Klaus Iohannis a promulgat legea care devansează alegerile prezidenţiale. Când vor avea loc
Potrivit legii, Ziua alegerilor este duminica iar alegerile au loc cu cel mult 3 luni anterioare lunii în care ajunge la termen mandatul de preşedinte.
Cu cel puţin 75 de zile înaintea zilei votării, Guvernul stabileşte data alegerilor prin hotărâre.
În luna martie, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, sesizarea deputaţilor USR şi a Forţei Dreptei privind legea pentru devansarea alegerilor prezidenţiale.
”În esenţă, Curtea a statuat că legea criticată realizează o redimensionare a intervalului de timp în care urmează a se fixa data alegerilor, ceea ce nu pune în discuţie un element fundamental al dreptului electoral”, au argumentat judecătorii CCR.
Cele două partide acuzau că proiectul a fost adoptat de către PSD, PNL şi UDMR, „cu încălcarea flagrantă a oricăror principii democratice”.
Pe 5 martie, Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege al UDMR care prevede modificarea datei alegerilor Preşedintelui României.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 370/2004, astfel încât alegerile pentru Preşedintele României să fie organizate cu cel mult trei luni anterioare lunii în care ajunge la termen mandatul de Preşedinte al României.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că alegerile prezidenţiale vor avea loc în 15 şi 29 septembrie, iar în 8 decembrie se vor desfăşura alegerile generale.
Sursa: News.ro
Etichete: klaus iohannis , romania , alegeri prezidentiale , lege
Dată publicare: 30-04-2024 14:43