Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

Susţinătorii PSD şi PNL s-au luat la bătaie, sâmbătă, în comuna Belciugatele din judeţul Călăraşi. Scandalul a avut loc în stradă, în satul Măriuţa, unde echipele de campanie ale celor două partide au fost la un pas de a se încăiera, ei filmându-se în timp ce se ameninţă, se înjură, se jignesc şi scuipă. În scandal au fost implicaţi, pe de o parte, actualul primar, Mihai Gurlui, fratele acestuia, care deţine funcţia de viceprimar şi susţinătorii celor doi, de la PSD. De cealaltă parte s-au aflat candidatul PNL, Fănel Dinu, fost poliţist şi şef de post, o profesoară şi susţinătorii PNL. În urma scandalului a fost necesară intervenţia Poliţiei, transmite news.ro.

„La data de 1 iunie a.c., în jurul orei 17:25, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Fundulea au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, de 43 de ani, din comuna Belciugatele, cu privire la faptul că a fost agresat fizic de către un funcţionar public. În urma primelor cercetări efectuate, poliţiştii au constatat faptul că, în jurul orei 17:00, în satul Măriuţa, din comuna Belciugatele, s-ar fi întâlnit susţinătorii a două partide politice. Apelantul, în timp ce primea ajutor medical, a susţinut faptul că, în jurul orei 17:20, în timp ce s-ar fi aflat staţionat într-o intersecţie, pe fondul unor discuţii în contradictoriu, ar fi fost agresat fizic de către un tânăr, de 29 de ani, şi doi bărbaţi, unul de 56 de ani, funcţionar public şi celălalt, de 61 de ani, fratele acestuia. Aceştia din urmă, făcând parte dintr-un alt partid politic faţă de persoana vătămată. Totodată, bărbatul agresat a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale”, transmite, duminică, Poliţia judeţeană Călăraşi.

Conform sursei citate, în urma incidentelor a fost deschis dosar penal care vizează comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

Citește și
Alegeri parlamentare 2020, imagini din sectii de votare - 2
Alegeri locale în Ploiești, 2024. Cine sunt cei cei zece candidați la funcția de primar

În scandalul din satul Măriuţa au fost implicaţi susţinătorii PSD şi PNL, miza fiind primăria acestei comune pentru care candidează din partea PSD Ovidiu Gurlui, fratele primarului şi al viceprimarului în funcţie, iar din partea PNL Fănel Dinu, fost poliţist şi şef de post, care pe reţelele de socializare se prezintă drept „persoană publică” şi care este susţinut de o profesoară de la şcoala din comună.

Grupul PSD a fost condus de primarul comunei Mihai Gurlui, aflat la finalul celui de-al treilea mandat şi care acum îşi susţine fratele. Edilul şi fratele său, Gabriel Gurlui, sunt printre cei acuzaţi de agresiune.  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult