Șeful ANPC, Horia Constantinescu, candidează la Primăria Constanța din partea PSD
Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), va candida pentru Primăria Constanța din partea PSD, scrie Replica de Constanța.
Pe de altă parte, candidatul PSD pentru șefia Consiliului Județean Constanța este Cătălin Grasa, fost manager al Spitalului Județean Constanța, mai arată sursa citată.
Candidaturile celor doi au fost validate miercuri de Biroul Politic Național al PSD, după ce conducerea centrală a dat mână liberă organizației de la malul mării să-și desemneze singură oamenii pe care va miza la alegerile de pe 9 iunie.
Actualul primar al Constanței, susținut de PNL pentru încă un mandatInteresant este faptul că Horia Constantinescu va face echipă cu fostul primar social-democrat Decebal Făgădău, iar pesediștii constănțeni nu au explicat deocamdată în ce constă acest duet.
Anunțul PSD vine după ce PNL și-a lansat, la rândul său, candidații pentru alegerile locale de la malul mării. Astfel, liberalii merg în continuare pe mâna actualului edil Vergil Chițac pentru Primăria Constanța, în timp ce pentru președinția CJC mizează pe Florin Mitroi, actualul primar al comunei Valu lui Traian.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: anpc , PSD , candidatura , primaria constanta , horia constantinescu
Dată publicare: 27-03-2024 15:53