Mihai Chirica a câștigat încă un mandat la Primăria Iași. A primit 32,6% din voturi
După numărarea a 95 la sută dintre voturi, actualul primar Mihai Chirica (PNL) are 32,6 la sută, iar Marius Bodea (Alianţa Dreapta Unită) – 25,6 la sută în cursa pentru Primăria Iaşi. Pe locul al treilea se clasează Cosette Chichirău – 14,6 la sută, ea fiind urmată de urmată de Bogdan Balanişcu (PSD) – 13,2 la sută şi de Tudor Ciuhodaru (AUR) – 9,1 la sută.
Prezența la vot a fost de 34,68 la sută, 111.877. Persoane înscrise pe liste permanente au fost 321.270.
După ieşirea din secţia de votare, Mihai Chirica a declarat că a votat pentru stabilitate şi pentru o continuare a dezvoltării oraşului.
"Am votat pentru un Iaşi european, care se dezvoltă şi devine tot mai frumos. Am votat pentru România europeană, pentru Vest, pentru că aceasta este direcţia corectă. Am votat pentru decenţă şi normalitate, pentru continuitatea lucrurilor bune care au avut loc în Iaşi. Cred că ieşenii sunt pe un drum bun. Viaţa fiecărui ieşean se simte că este mai bună de un scrutin la altul. Sunt convins că putem merge mai departe. Putem face ca lucrurile să-şi continue cursul pe care au intrat şi să aibă fiecare o viaţă mai bună. Îndemn toţi ieşenii să vină la vot, este un moment important pentru comunitatea noastră. Este ziua în care alegem viitorul copiilor noştri", a transmis primarul Mihai Chirica.
La Consiliul Local Iaşi, PNL a obţinut aproape 25 la sută, în timp ce ADU are 21,1 la sută. PSD a înregistrat 20,6 la sută, iar AUR 12,4 procente. La şefia Consiliului Judeţean Iaşi, din 86 la sută din voturi numărate, conduce liberalul Costel Alexe, cu 34,3 la sută, urmat de social-democratul Bogdan Cojocaru - 32,1 la sută şi de Petru Movilă (ADU) – 13,3 la sută. Liberalii ieşeni au recâştigat primăriile Paşcani şi Podu Iloaiei, în timp ce la Târgu Frumos, edilul PSD a pierdut în faţa candidatului PNL. La Hârlău, primarul PSD a fost reconfirmat în funcţie.