Cine sunt cei șapte judecători care fac parte din BEC. Au fost desemnați vineri pentru alegerile locale și europarlamentare
Urmează alegerea preşedintelui şi vicepreşedintelui BEC şi completarea componenţei biroului cu reprezentanţi ai partidelor.
Conform rezultatelor tragerii la sorţi, cei şapte judecători sunt: Gheorghe Liviu Zidaru – Secţia I Civilă, Adina Georgeta Ponea – Secţia I Civilă, Ianina Blandiana Grădinaru – Secţia a II-a Civilă, Ruxandra Monica Duţă – Secţia a II-a Civilă, Leontina Şerban – Secţia Penală, Ioana Bogdan – Secţia Penală, Vasile Bîcu – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal.
La tragerea la sorţi a fost prezent preşedintele Autorităţii Electorale Permanente Toni Greblă.
Şedinţa s-a desfășurat la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din Bucureşti.
În termen de 24 de ore de la învestirea celor 7 judecători ICCJ din cadrul Biroului Electoral Central urmează să fie aleşi preşedintele BEC şi locţiitorul acestuia.
Completarea componenței BECDe asemenea, în termen de 24 ore de la acest moment, dar nu mai târziu de 18 martie, are loc completarea componenţei BEC cu preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii Electorale Permanente şi, într-o primă fază, cu reprezentaţi ai partidelor politice parlamentare şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care, în urma alegerilor parlamentare din 2020, au avut grup parlamentar propriu cel puţin în una dintre Camerele Parlamentului, cu reprezentantul grupului minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor.
În a doua etapă, BEC va fi completat cu câte un reprezentant al partidelor politice şi organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale cărora le-au fost repartizate mandate la alegerile pentru Parlamentul European din 2019, altele decât cele cărora li s-a acordat un reprezentant în prima etapă, în ordinea descrescătoare a mandatelor obţinute.
Potrivit deciziei Executivului, perioada electorală pentru scrutinul din 9 iunie a început la 12 martie, iar campania electorală va începe la 10 mai şi se va încheia în 8 iunie, la ora 7.00.