Florin Roman (PNL): Este pentru prima dată când PSD coboară sub 30%, să-i dea Dumnezeu sănătate domnului Ciolacu

62436275
Inquam Photos / George Calin

Coordonatorul PNL pentru alegerile locale, deputatul Florin Roman, a declarat sâmbătă, la prezentarea candidaţilor din Vrancea, că este pentru prima dată când PSD coboară sub 30%.

El a mai afirmat în Moldova ”se întâmplă ceva şi se întâmplă bine”, iar timpul PSD-ului în Moldova a trecut.

”Am intrat în cantonament pentru finala din 9. Este pentru prima dată când PSD coboară sub 30%, să-i dea Dumnezeu sănătate domnului Ciolacu, şi PNL urcă. Dacă vom fi deştepţi, şi suntem şi dacă suntem învingători, şi suntem, pentru că i-am bătut şi ultima dată aşa cum trebuie, atunci înainte de 9 iunie vom forfeca cu ei şi PNL va câştiga alegerile locale în România. Aveţi încredere. Vă spune un om care spune ce să spune. În Moldova se întâmplă ceva şi se întâmplă bine. Timpul PSD-ului în Moldova a trecut. Acum, ori niciodată”, a spus Florin Roman la prezentarea candidaţilor PNL în Vrancea, potrivit News.ro.

El a arătat că preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a dat un ordin, să câştige alegerile.

”Cum un ordin nu se discută, o să le câştigăm”, a declarat Roman, arătând că la Vrancea vobeşte în termeni din fotbal, una din echipe e Steaua şi una Dinamo.

”Am început meciurile amicale cu PSD. Mai întâi am marcat noi, 1-0, când am reuşit să comasăm alegerile locale cu cele europarlamentare, pentru că aleşii noştri locali aveau nevoie de un partid care să ia o gură sănătoasă de oxigen”, a mai spus Roman, precizând că acum PNL înseamnă 27% în intenţiile de vot, după ce în urmă cu două luni de zile, ”bălteau în jur de 20%”.

”Au egalat şi ei, cu arbitri, au dat cu grebla pe la colegii primari, şi cei mai slabi de înger s-au lăsat seduşi. Au mai făcut treaba asta şi altă dată şi i-am bătut de fiecare dată, ultima dată în 2020, când au avut cu 150 de primari mai mult decât noi dar tot i-am bătut la alegerile locale pentru că avem determinare”, a completat Roman.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62448532
A început, oficial, campania electorală. Politicienii au voie să se promoveze doar prin afișe și pliante

De vineri, timp de 30 de zile politicienii sunt în campanie electorală. Autoritatea care supraveghează desfășurarea alegerilor le-a interzis să mai organizeze spectacole, bâlciuri, focuri de artificii ori să le ofere alegătorilor orice fel de cadouri.

62445446
Autoritatea Electorală Permanentă: Aproape 19.000 de secţii de votare vor fi organizate în ţară pentru alegerile din 9 iunie

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile pentru Parlamentul European şi la cele pentru autorităţile administraţiei publice locale.

62405872
Mită electorală într-o comună din județul Olt. Polițiștii s-a autosesizat după ce au văzut filmarea pe internet

Poliţiştii din județul Olt s-au sesizat din oficiu şi au deschis un dosar penal în care efectuează cercetări pentru infracţiunea de coruperea alegătorilor, după ce au fost postate online imagini cu persoane care împărțeau pachete unor locuitori.

 

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.