Cea mai fierbinte zi măsurată vreodată a fost înregistrată la începutul săptămânii

×
Codul embed a fost copiat

Luni, 3 iulie, a fost cea mai călduroasă zi înregistrată vreodată la nivel mondial, potrivit datelor transmise de Centrul Naţional american pentru Predicţii de Mediu.  

Temperatura medie globală a ajuns la 17,01 grade Celsius, depăşind recordul din august 2016 de 16,92 grade Celsius, relatează Reuters.

Sudul Statelor Unite a fost în ultimele săptămâni sub o cupolă de căldură intensă.

În China, un val de căldură persistent a adus temperaturi de peste 35 grade C.

În Africa de Nord s-au înregistrat temperaturi de aproape 50 de grade Celsius.

Citește și
Litoral
Explicațiile specialiștilor pentru fenomenul neobișnuit care a cuprins litoralul românesc. Porturile au fost închise
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Chiar şi Antarctica, aflată în prezent în perioada de iarnă, a înregistrat temperaturi anormal de ridicate.

Baza de cercetare ucraineană Vernadsky din Insulele Argentine ale continentului alb a depăşit recent recordul de temperatură din iulie, cu 8,7 grade Celsius.

„Aceasta nu este o piatră de hotar pe care ar trebui să o sărbătorim", a declarat Friederike Otto, climatolog la Institutul Grantham pentru schimbări climatice şi mediu de la Imperial College London din Marea Britanie.

„Este o condamnare la moarte pentru oameni şi ecosisteme", spune cercetătorul.

Oamenii de ştiinţă au declarat că schimbările climatice, combinate cu un model El Nino emergent, sunt de vină pentru astfel de recorduri.

„Din nefericire, promite să fie doar primul dintr-o serie de noi recorduri stabilite în acest an, pe măsură ce creşterea emisiilor (de dioxid de carbon) şi a gazelor cu efect de seră, împreună cu un eveniment El Nino în creştere, împing temperaturile spre noi maxime", a declarat Zeke Hausfather, cercetător la Berkeley Earth.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Caniculă scăldată în inundații, în București. Pompierii au avut zeci de intervenții
Caniculă scăldată în inundații, în București. Pompierii au avut zeci de intervenții

S-au rupt norii marți, deasupra Capitalei, la sfârșitul unei zile toride. Cantități mari de apă au blocat mai multe artere, au căzut copaci, stâlpi de curent electric, iar traficul a fost dat peste cap. Pompierii au fost chemați la zeci de intervenții.  

Explicațiile specialiștilor pentru fenomenul neobișnuit care a cuprins litoralul românesc. Porturile au fost închise
Explicațiile specialiștilor pentru fenomenul neobișnuit care a cuprins litoralul românesc. Porturile au fost închise

O ceaţă lăptoasă a învăluit marți marea şi plajele din Mamaia, și Constanța. Apa s-a răcit în ultimele zile şi, pentru că este caniculă, s-a format condens, din cauza diferenței de temperatură.

Prognoză meteo specială pentru București. Caniculă și disconfort termic accentuat. Cum va fi vremea în următoarele trei zile
Prognoză meteo specială pentru București. Caniculă și disconfort termic accentuat. Cum va fi vremea în următoarele trei zile

În București avem o zi cu soare și o amiază foarte caldă, cu disconfort termic ridicat.

Vremea azi, 4 iulie. Disconfort termic accentuat în cea mai mare parte a țării. Regiunile care sunt vizate de caniculă
Vremea azi, 4 iulie. Disconfort termic accentuat în cea mai mare parte a țării. Regiunile care sunt vizate de caniculă

Marți se mai încălzește puțin. În sud și în sud-est crește disconfortul termic, iar temperaturile ating pragul caniculei în Lunca Dunării și în Bărăgan.  

Avertizare de furtuni violente și grindină, în mai multe zone. Urmează trei zile de caniculă extremă în România
Avertizare de furtuni violente și grindină, în mai multe zone. Urmează trei zile de caniculă extremă în România

ANM a emis luni dimineață un cod galben de furtuni în mai multe zone ale țării, precum și o avertizare cu privire la canicula care se va instala în următoarele trei zile.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.