Sfinxul, vandalizat de turiștii români. "Am crezut că avem voie"

×
Codul embed a fost copiat

Avem o mulţime de monumente ale naturii, dar nu ştim să le preţuim. S-a ajuns astfel că Sfinxul, un simbol al Bucegilor, să fie împrejmuit.

Stânca a fost deseori scrijelită şi escaladată de tot felul de turişti în goană după aventură sau după un selfie. Se întâmplă chiar şi accidente. Ideea montării unui cordon în jurul stâncii aparţine unor activişti pentru mediu care, împreună cu administraţia Parcului Natural Bucegi, au lansat o campanie pentru bun simţ turistic.

Deşi în zonă existau de multă vreme panouri care interzic escaladarea Sfinxului, turiştii şi-au făcut un obicei în a le ignora. Aşa s-a ajuns la varianta montării unui cordon de jur împrejur.

Turistă: N-am escaladat, ştim că nu avem voie.
Reporter: Cum vi se pare ideea cu gard?
Turistă: Ar fi trebut să fie legat, pe partea unde era legat nu am trecut. Dacă am văzut că e dezlegat am crezut că avem voie.

Cristina Predoiu, iniţiatoare Campania Bun Simţ Turistic: Dacă eşti totuşi certat cu bunul simţ şi treci de sfoară, poate totuşi te simţi cumva prost dacă eşti văzut dincolo de gard. Nu ştiu, e mai mult simbolic decât o piedică până la urmă.

Citește și
baunei
Orașul din Italia în care turiștii sunt avertizați să nu folosească Google Maps
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Recent, un băieţel care s-a urcat pe Sfinx a căzut şi s-a rănit.

Gheorghe Haiduc, Salvamont Buşteni: "Un copil de aproximativ 10 ani a căzut de pe stânci, s-a accidentat foarte grav şi nu este singurul incident, incidentele astea sunt frecvente."

Turistă: "Da să fie gard că e periculos, mai ales pentru copii e foarte periculos. Eu sunt pro siguranţă."

Reporter: De ce gard şi nu un chitanţier, un ranger cu un chitanţier şi amenzi date?
Horia Juncu, Parcul Naţional Bucegi: Problema se pune în felul următor: un ranger are 4.000 de hectare, şi este puţin probabil că poate să susţină această activitate. Trebuie să fie de faţă un martor, trebuie să foloseşti date cu caracter personal.

Răzvan Bajan, şef de post Platoul Bucegi: Când nu aveam patrulă în zonă, până sus se urcau pe Sfinx, de multe ori i-am găsit scrijelind. Au fost atenţionaţi, s-au luat măsuri în acest sens.
Reporter: Câte amenzi s-au dat?
Răzvan Bajan: Scriptic, nu ştiu exact acum, dar s-au dat amenzi.

Tot pe platoul Bucegilor se afla şi Babele. Acolo există un gard care împrejmuieşte stâncile, dar se întâmplă des că turiştii să treacă de el.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Străinii vin în România să muncească la fermă. Impresia unor turiști din Israel
Străinii vin în România să muncească la fermă. Impresia unor turiști din Israel

Este zarvă în ferme şi prin vii, iar cei care îşi doresc un concediu activ pot da o mână de ajutor. Vacanţă la ţara poate fi o idee în aceste zile frumoase de toamnă.

Orașul din Italia în care turiștii sunt avertizați să nu folosească Google Maps
Orașul din Italia în care turiștii sunt avertizați să nu folosească Google Maps

Un oraş situat pe Insula Sardinia din Italia le recomandă turiştilor să nu folosească serviciul Google Maps, după ce autoritățile au primit 144 de apeluri de urgenţă în ultimii doi ani din partea şoferilor şi a excursioniștilor care s-au rătăcit.

Turiștii din hotelurile de lux, spionați prin rețeaua Wi-Fi. Cum funcționează mecanismul
Turiștii din hotelurile de lux, spionați prin rețeaua Wi-Fi. Cum funcționează mecanismul

Conexiunile cu sau fără parole, de tip Wi-Fi, accesate în hoteluri reprezintă un punct vulnerabil pentru utilizatori, o grupare de hackeri reușind să fure sume mari de bani, dar și secrete de stat sau industriale timp de mai mulți ani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.