Misiune fără precedent. Submarinul cu care cercetătorii vor să exploreze fundul oceanului

×
Codul embed a fost copiat

Peste câteva zile, o echipă de cercetători britanici va începe una dintre cele mai importante misiuni de explorare subacvatică din ultimele decenii.

Un submersibil de ultimă generație, cu două persoane la bord, va coborî la 11 mii de metri în adâncurile Oceanului Indian. Cercetătorii vor să afle informații noi despre ce înseamnă viața pe fundul oceanului planetar.

Acesta este "Factorul Limită", unul dintre cele mai avansate submersibile din lume. Fără echipaj, a reușit să ajungă până acum în cele mai adânci puncte ale celor cinci mari oceane ale planetei.

În zilele următoare, va începe cea mai importantă misiune de explorare de până acum: va duce un echipaj uman pe fundul Oceanului Indian, într-o regiune unde există viață, dar lumina nu ajunge niciodată.

Rob McCallum, liderul expediţiei: "Dacă acceptăm că adâncul oceanului este cel mai mare habitat biologic de pe Pământ, avem doar acest vehicul, doar acest submersibil care poate să ajungă în jumătatea de jos (a oceanului, n.r.). El e cheia, e vehiculul care poate deschide secretele Zonei Hadal."

Citește și
Coronavirus
Amplu studiu efectuat în China asupra bolnavilor de COVID-19. Ce au descoperit cercetătorii
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Așa-numita zonă "Hadal" este cea mai adâncă regiune a oceanului planetar, între 6 și 11 mii de metri sub nivelul mării. Până acum, a fost explorată doar cu roboți teleghidați.

Lucy Woodall, Nekton Principal: "Am ajuns acolo de la distanță, cu ajutorul unor roboți controlați de pe o navă, dar submersibilul pe care-l vom folosi ne permite să ne scufundăm, să ajungem fizic în adâncuri."

În ciuda formei sale aparent banale, vehiculul este o minune a tehnicii. Compartimentul destinat celor două persoane din echipaj e învelit într-un strat de titaniu de 9 centimetri și poate transporta suficient oxigen pentru 96 de ore petrecute la mare adâncime. Chiar și așa, pentru echipaj, pericolul este considerabil.

Oliver Steeds, director al Nekton Mission: "Este un mediu foarte neprimitor, presiunea aceea e o amenințare serioasă. În cazul în care corpul navei ar suferi o defecțiune catastrofală și dacă ar pătrunde apa înăuntru, ar intra cu atâta putere încât ne-ar atomiza într-o nanosecundă."

Scopul misiunii este de a investiga mai multe lanțuri de munți subacvatici din apropierea insulelor Seychelles și Maldive. Cercetătorii speră că vor reuși să se scufunde până la o adâncime de 11 kilometri.

Cât despre ceea ce vor descoperi pe fundul oceanului nimeni nu știe la ce să se aștepte. Rezultatele cercetărilor vor fi făcute publice abia peste patru ani.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
COVID-19 ar fi suferit o mutație din care a rezultat un nou virus, mult mai puternic
COVID-19 ar fi suferit o mutație din care a rezultat un nou virus, mult mai puternic

Experţii de la Universitatea Peking şi Institutul Pasteur din Shanghai au descoperit o formă mai agresivă a noului coronavirus, care ar fi fost întâlnit în cel puţin 70% dintre mostrele analizate.

Amplu studiu efectuat în China asupra bolnavilor de COVID-19. Ce au descoperit cercetătorii
Amplu studiu efectuat în China asupra bolnavilor de COVID-19. Ce au descoperit cercetătorii

Vârsta medie a pacienţilor infectaţi cu coronavirus în China este de 47 de ani. Asta arată datele unui studiu, făcut de Centrul Chinez pentru Controlul Bolilor și publicat într-un jurnal medical european.

FOTO. Cum arată coronavirusul văzut la microscop. Imaginile publicate de cercetători
FOTO. Cum arată coronavirusul văzut la microscop. Imaginile publicate de cercetători

Coronavirusul a stârnit un adevărat val de isterie la nivel mondial și a provocat peste 2.800 de decese, fiind infectati 82.000 de oameni.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.